Iancu sare la gâtul șefilor din Gruia:** „Nu vor arbitrii străini pentru că au un interes parșiv!”
Scandal înainte de derby-ul CFR Cluj – Poli Timișoara. Marian
Iancu a cerut brigadă străină la acest meci, mai ales după ce
giuleștenii au fost dezavantajați în meciul cu CFR. Oficialii din
Gruia se opun însă și insistă ca partida să fie condusă de o
brigadă românească. De partea cealaltă, patronul bănățenilor crede
că în spatele deciziei CFR-ului stau relațiile strânse dintre
„feroviari” și cei din fruntea CCA. Printr-un comunicat postat pe
site-ul clubului, Iancu îi atacă dur pe oficialii „alb-vișiniilor”.
Iată
comunicatul semnat de Marian Iancu și postat pe site-ul
clubului:
„Motivul invocat de CFR Cluj vine să susțină și să
întărească un interes parșiv, comentat și analizat de toți
specialiștii în fotbal și nu doar de ei. Se naște întrebarea: în
beneficiul cui sunt consecvenți domnii de la CFR Cluj? Al
arbitrilor plătiți din baremul obligatoriu pentru prestațiile lor
proaste sau interesate, ca apoi, în baza principiului invocat,
pentru care au militat și au votat în Comitetul Executiv aceștia să
fie mai ‘maleabili’ când fluieră un meci al clujenilor? Sau pentru
ca CCA să se vadă obligată a fi solidară cu interesele lor ca
răsplată pentru atașamentul față de cauza arbitrajului românesc?
Ambele variante și, din nefericire, nu numai, pot fi răspunsuri
corecte. În nesimțirea ei, această situație complică normalitatea
în care ar trebui să se desfășoare meciul de la Cluj, în sensul în
care oficialii acestui club devin responsabili în fața opiniei
publice, iubitoare de fair-play, corectitudine, echidistanță și
șanse egale în orice competiție sportivă și mai ales în fotbal. Am
fi imbecili să credem că acest lucru îi apasă. Nu ar fi pentru
prima oară când, aroganți, ar sfida pe toată lumea, gândind, în
oprobriul public, că scopul scuză mijloacele. Trăim periculos un
episod relativ recent consumat din care am ieșit șifonați, dar
verticali. Am avut dreptate în acea finală a Cupei României și
ne-am fi dorit să nu se mai întâmple niciodată. Ne-am înșelat sau
poate între timp domniile lor s-au vindecat. Vom vedea.
Președintele Mureșan, prin poziția în Comitetul Executiv cu
certitudine pe noi, cei de la FC Timișoara, nu ne reprezintă, și,
sincer, mă întreb: oare pe cine? Un lucru e sigur: pe ei,
pe…”, se arată în comunicatul postat pe site-ul
politimisoara.com.