Marian Iancu a luat foc după ce Oțelul s-a impus la CFR cu scorul de 1-0, revenind pe locul doi, la un punct în spatele liderului FC Timișoara. Patronul bănățenilor spune că arbitrii nu au făcut altceva decât să avantajeze echipa lui Marius Stan în acest sezon.
„Oțelul a meritat victoria, dar cei de la CFR au avut un penalty neacordat la Bastos în echipa a doua. Tușierul a fost chior la acea fază. Oțelul a beneficiat numai de arbitraje fără greșeli, e cea mai favorizată echipă. Nu știu ce se întâmplă cu asemenea arbitraje în favoarea Galațiului. Le-au fost create numai avantaje. Este de groază! Ce le poate face Marius Stan?! Îi mângâie, îi pupă?! Vine jocul meu de la Galați, la ce să mă aștept? Trebuie să-l întreb pe domnul Avram. Mai sunt patru etape și o echipă este pur și simplu în grațiile arbitrilor! Ce vor ei de la Marius Stan? Nu le poate da nimic. Cred că Avram a hotărât ca Oțelul să iasă campioană, iar noi ne opunem, muncim… Este groaznic tot ce se întâmplă, Oțelul nu mai poate fi ajunsă. Avram trebuie să iasă public și să explice ce se întâmplă, de ce are parte Oțelul numai de arbitraje favorabile”, a spus Iancu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER