Iancu vrea un dosar de licențiere fără pată:** „Plătim datorii de cinci milioane € în două luni”

Aproape toate echipele din Liga I au datorii mari, atât către
propriii angajați, cât și către alte cluburi. Poli Timișoara nu
este o excepție, însă Marian Iancu anunță că va redresa situația în
scurt timp, fără a vinde vreun jucător important!

Ați primit semnale pozitive din cantonamentul din
Ungaria?

Accentul s-a pus mai mult pe pregătirea fizică. E bine cum stăm
până acum, dar am luat informații la nivel general, nu despre
fiecare jucător în parte.

Există discuții în privința plecării unor jucători, în
afara lui Taborda?

Nu. Chiar și în privința lui Taborda, discuțiile nu mai sunt de
actualitate. El are un contract foarte bun, foarte mare pentru Liga
I, și e greu ca o altă echipă din România să își permită să îl ia.
Oricum, pentru primul semestru al acestui an nu am stabilit ca
țintă să vindem vreun jucător.

„În
2011 vom renunța la patru jucători!”

Ce v-a transmis Uhrin? Mai are nevoie de
întăriri?

Nu am discutat pe tema aceasta. O vom face abia din 3 februarie,
după cele cinci amicale din Spania. Bineînțeles, clubul nu doarme,
niciodată nu are momente de somnolență.

Infuzia de tineri din 2012 presupune și renunțarea la
câțiva jucători?

Până atunci vom renunța la trei sau patru jucători de valoare. Unul
sau doi vor pleca în vară, iar restul, iarna viitoare.

E vorba despre fotbaliștii mai în vârstă, precum Cisovsky,
Tameș sau Burcă?

Nu, avem nevoie și de jucători cu experiență. Nu poți să faci o
infuzie de tineri fără să ai pe lângă ei și un grup de jucători de
26-28 de ani, precum și unul de 30-32, chiar 33 de ani. S-a
demonstrat că la echipele care au o medie de vârstă mai mică de 26
de ani sunt fluctuații de rezultate.

Observ că îl includeți pe Sepsi în planurile de
viitor…

Da, el este și va fi jucătorul nostru. La sfârșitul lunii ianuarie,
el va fi cu toți banii la zi. Și nu numai el. Toți cei din
administrație suntem preocupați să îndeplinim toate condițiile de
licențiere, mai ales că anul acesta vom fi controlați de două ori,
în iunie și în septembrie. Acționarii vor contribui în această lună
cu aproximativ 2,5 milioane de euro. Mai avem de primit bani de la
autorități, din drepturile TV și de la sponsori, astfel că efortul
financiar pentru ianuarie și februarie va fi de cinci milioane de
euro.


„Urmărim jucători, dar e obligația noastră să așteptăm
poziția antrenorului, când se va sfârși al doilea
cantonament”
, Marian Iancu, patron Poli


Publicat: 18 01. 2011, 00:46
Actualizat: 18 01. 2011, 01:15