Ianis Hagi, transferat de la Viitorul la Fiorentina în vara anului trecut, a ținut să-și felicite, la rândul său, foștii colegi pentru câștigarea primului titlu din istoria clubului, la opt de la înființare. Fiul lui Gheorghe Hagi s-a declarat mândru de performanța echipei tatălui său.
Viitorul a câștigat cu 1-0 meciul disputat împotriva celor de la CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Ligii 1, și a cucerit primul titlu de campioană din istoria clubului. Elevii lui Hagi au terminat pe prima poziție a clasamentului, la egalitate de puncte cu FCSB (41), dar departajarea s-a făcut la meciurile directe. Unul dintre primii tineri fotbaliști care și-au început formarea la Academia Gheorghe Hagi, Ianis a ajuns la Fiorentina, în Italia, fiind transferat de formația toscană pentru două milioane de euro.
Chiar dacă nu a putut fi alături de tatăl său în momentul decernării trofeului, Ianis a transmis gândurile sale bune și mesaje de felicitare pentru toată lumea din club, prin intermediul contului său de Facebook. „Ce searăăăă minunatttăăăă! Mândru că am putut să fac parte din acest proiect unic în România!!! Doar noi știm cât de mult am muncit să ajungem să cucerim România la nivel de seniori!!!!
Felicitări, băieți!!! Felicitări staff-ului tehnic!!!! Felicitări suporterilor!!!! Felicitări oamenilor care au avut încredere în acest proiect!!!! Felicitări, tată!!!!”, a scris Ianis Hagi pe contul său de Facebook.
Hagi jr. a strâns 39 de meciuri la echipa mare a Viitorului, patru goluri și două pase decisive. Ajuns la Fiorentina, Ianis a prins 13 meciuri, a marcat de cinci ori și a oferit trei pase decisive la echipa Primavera. La echipa mare a toscanilor a bifat doar 14 minute, la debutul din meciul cu Cagliari (5-3).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER