Ianis Hagi, la Bayern Munchen? Bavarezii au rămas impresionați de fiul „Regelui” și intră în cursa pentru transfer

Ianis Hagi (20 de ani) este asaltat de oferte după Campionatul European din Italia și San Marino, unde reprezentativa României s-a oprit în semifinale. După FC Barcelona și Sevilla, un alt club gigantic poate intra în cursa pentru transferul fiului lui Gică Hagi.

Prestațiile acestuia l-au adus în atenția lui Bayern Munchen. Presa din Germania scrie că directorul sportiv al campioanei din Bundesliga a fost prezent pe arena din Bologna pentru a urmări partida tricolorilor cu elevii lui Stefan Kuntz, iar acesta a rămas impresionat de Ianis Hagi. Și Borussia Dortmund a avut un reprezentant la meciul de la Bologna, pe directorul sportiv Michael Zorc, care l-a urmărit, printre alții, și pe Ianis.

După ce România a fost eliminată de la Campionatul European, Gică Popescu a anunțat că există oferte pentru Ianis Hagi, acestea urmând să îi fie prezentate după sosirea în țară: „Zilele următoare se va lua și o decizie finală în cazul lui Ianis. Nu știe niciuna dintre ofertele care există pentru el. Nu sunt puține. Mâine, poimâine, îi vom prezenta ce există. Vom face o analiză și vom lua o decizie. Nu le pot spune acum, dar veți fi surprinși de ce echipe au fost și sunt interesate de Ianis Hagi. Oricare dintre jucătorii români poate primi o ofertă din străinătate. Trebuie văzut acum dacă vor și cluburile noastre”, a spus „Baciul”, la Telekom sport.

  • Ianis Hagi a înscris în primul meci din Grupa C, cu Croația (4-1), dar și în partida cu Anglia, încheiată cu scorul de 4-2 în favoarea tricolorilor.

 

 

Publicat: 30 06. 2019, 13:37
Actualizat: 30 06. 2019, 16:27