Ianis Hagi, la Craiova? Transferul care ar putea „cutremura” fotbalul românesc: „A venit, a stat două-trei zile”
După ce l-au transferat pe Alexandru Cicâldău de la Viitorul în vara acestui an, oltenii ar fi pus ochii pe încă un jucător al fostei campioane a României. Este vorba despre fiul lui Gică Hagi, Ianis.
Anunțul a fost făcut de fostul director sportiv al clubului din Bănie, Silvian Cristescu: „Nu știu dacă e bine, dar o s-o spun. Mie îmi place de Ianis. Mie mi-ar placea ca Ianis să vină la Craiova. De multe ori, Gică a venit la Craiova și i-a plăcut. A venit, a stat două-trei zile, chiar s-a antrenat la Craiova două-trei zile la Craiova”, a spus Cristescu la Pro X.
Fiul „Regelui” este decarul naționalei U21 a României. Echipa pregătită de Mirel Rădoi s-a calificat de pe primul loc la Campionatul European din 2019, găzduit de Italia și San Marino. Pe 23 noiembrie va fi tragerea la sorți pentru grupele turneului final.
Ianis Hagi (20 de ani) a marcat de șase ori și a oferit o pasă decisivă în toate cele 15 partide jucate pentru Viitorul în acest sezon. Fiorentina l-a cumpărat pe acesta de la clubul tatălui său în 2016, contra sumei de două milioane de euro, dar Gică Hagi l-a adus înapoi la Ovidiu la începutul anului 2018, plătind aceeași sumă în schimbul său.