Ianis Hagi, la mare căutare! Reprezentanții unui club din vestul Europei l-au urmărit la meciul cu Vitesse. Ar putea fi coleg cu un român
Viitorul a fost eliminată din Europa League de olandezii de la Vitesse Arnhem, scor 5-3 la general, după un meci bun făcut de elevii lui Hagi la Ovidiu, aceștia nu au mai reușit să confirme și în Olanda, unde au pierdut meciul, scor 3-1.
Reprezentanții celor de la Standard Liege au fost prezenți la meciul cu olandezii pentru a-l urmări pe Ianis Hagi, anunță ziare.com. Sursa citată mai scrie că cei de la Viitorul așteaptă o ofertă concretă pentru decarul de 19 ani, iar Gică Hagi ar fi de acord cu un transfer, datorită culturii pe care o are clubul belgian în a promova jucătorii tineri. Ianis ar putea fi coleg cu Răzvan Marin, care a plecat la Liege tot de la Viitorul, în 2017, iar „Regele” a încasat în schimbul său 2,4 milioane de euro.
Ianis Hagi nu ar fi la primul transfer în străinătate. Acesta a fost vândut în 2017 la Fiorentina, contra sumei de două milioane de euro, dar acesta nu s-a acomodat, iar Viitorul l-a răscumpărat de la clubul italian, oferind aceeași sumă pentru a-l readuce la Ovidiu.
Șase goluri în 14 partide de Liga 1 a înregistrat Ianis în sezonul trecut, la care se mai adaugă patru pase decisive.