Ianis Hagi o ia pas cu pas: „Sper să joc câteva meciuri în retur pentru Viitorul”

Mijlocașul Ianis Hagi, care a debutat în Liga I la 5 decembrie, în partida FC Viitorul – FC Botoșani, a declarat, vineri, că speră ca în retur să joace în câteva meciuri pentru echipa pregătită de tatăl său, Gheorghe Hagi.

Personal, sper să prind câteva meciuri în retur dacă se poate. Aceste amicale pe care le vom avea în Turcia sunt importante pentru mine pentru că vreau să mă dezvolt la un nivel mai înalt față de cel de la juniori. Am deja șase luni cu echipa mare, m-am dezvoltat și pe partea fizică, dar mai am mult de muncit„, a spus Ianis Hagi, autorul unui gol în partida amicală disputată de FC Viitorul cu Chindia Târgoviște.

Mijlocașul de 16 ani a menționat că „este destul de bine” că tatăl său îi este antrenor la începutul carierei. „Tatăl meu este un antrenor exigent care vrea să scoată întotdeauna maximum din fiecare jucător și face o treabă foarte bună. Nu știu dacă e un avantaj sau un dezavantaj că la începutul carierei îl am antrenor pe tatăl meu, însă mă susține și pe mine și pe ceilalți colegi din ’98. Ne dă încredere, așa că este destul de bine că îl am antrenor„, a spus Ianis Hagi.

Formația FC Viitorul a câștigat, vineri, partidele amicale disputate cu Academica Pitești (scor 3-1) și Chindia Târgoviște (scor 6-2) la Centrul de Fotbal Buftea.

 

Publicat: 23 01. 2015, 18:15
Actualizat: 23 01. 2015, 18:16