Deși abia în octombrie va împlini 16 ani, Ianis Hagi este considerat de mulți specialiști drept urmașul de drept al „Regelui”, nu doar din punct de vedere al numelui, ci și al talentului. Evoluțiile excelente de la reprezentativele de juniori ale României l-au adus pe radarul unor formații cu pedigree din Europa, însă fotbalistul de picior stâng se gândește doar la momentul în care va îmbrăca tricoul Viitorului sau al Stelei, într-un meci de primă ligă. Totuși, Ianis nu a negat că și varianta Galatasaray este de luat în calcul, mai ales că este legat sufletește de orașul de pe Bosfor.
„Aș putea debuta în prima ligă. Din România aș vrea să joc doar la Steaua și Viitorul. Vreau cât mai repede în Champions League. Aș trece și pe la Galatasaray, doar m-am născut la Istanbul, am echipa în suflet„, a declarat puștiul de 15 ani, la gsptv.
Fără îndoială unul dintre cei mai mari mijlocași din ultimii 30 de ani, Gică Hagi ar fi putut să își lase amprenta și mai puternic asupra sportului „rege” dacă ar fi fost ajutat mai mult de talie. Între timp, fotbalul a devenit un sport în care factorul fizic contează și mai mult, dar Ianis nu se va lovi de aceleași bariere ca și tatăl său.
„Dacă anul trecut aveam 1,66 m, acum am 1,72 m. Doctorii mi-au spus că o să mai cresc până la 1,80 m. Nu semăn cu tata, am construcția mamei„, a mai spus fiul lui Gică Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER