Ianis, șanse mari să părăsească Viitorul.”Nu știu dacă va pleca din iarnă sau din vară”. Anunțul lui Gică Hagi

Ianis, șanse mari să părăsească Viitorul.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi (20 de ani) a fost din nou decisiv pentru Viitorul, de această dată în Cupa României. Tânărul mijlocaș a marcat de două ori, din lovituri de la punctul cu var împotriva Politehnicii Iași, iar echipa sa a acces în următoarea fază a competiției. La finalul partidei, Gică Hagi a făcut o declarație care lasă loc de interpretări. E posibil ca Ianis să-i părăsească pe constănțeni încă din iarnă.

Ianis are încă un sezon bun în România. S-a făcut remarcat la echipa de club și naționala de tineret, intrând în vizorul scouterilor din afară. După experiența mai puțin reușită de la Fiorentina, se poate ivi o nouă oportunitate. Cum șansele de a fi cedat la o echipă din țară sunt mici, următoarea destinație va fi tot în afara României. Ipoteza a fost confirmată chiar de Gică Hagi.

E un lider și ne ajută, cât va mai rămâne aici. Nu știu dacă va pleca din iarnă sau din vară. E foarte talentat, are nevoie de un club care să i se potrivească. Trebuie să găsim echipa care are un proiect cu el„, a precizat Hagi pentru DigiSport.

Ianis Hagi s-a remarcat în această stagiune cu 7 goluri și un asist în 16 partide.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040

Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți

Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”

Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi

"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor

Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor

BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!

Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep

SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem

Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”

Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!

Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate

"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'

Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile

E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025

Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”

×