Ianis, șanse minime de a ajunge în „Ștefan cel Mare”: „Nu cred că Dinamo este peste Viitorul la ora actuală!” Steliștii nu se tem de Mutu: „Am înțeles că s-a retras!”
Dacă Steaua s-a întărit în plan sportiv prin aducerea lui Alibec, Dinamo a replicat în plan administrativ: la mijlocul acestei săptămâni clubul din „Ștefan cek Mare” l-a anunțat oficial pe Adrian Mutu în funcția de manager general.
Helmuth Duckadam, președintele de onoare al Stelei, spune că nu este îngrijorat de „transferul” făcut de rivali. De asemenea, fostul mare portar este de părere că împrumutul lui Ianis Hagi de la Fiorentina la Dinamo nu se va concretiza.
„Nu avem de ce să ne temem de Mutu, am înțeles că s-a retras din activitate. El e la început de drum acum și îi doresc succes. Va fi greu să-l aducă pe Ianis Hagi, nu cred că la ora actuală Dinamo este peste Viitorul. Nu ar fi pas înainte pentru Ianis să treacă de la Viitorul la Dinamo”, a declarat Helmuth Duckadam la ProSport LIVE.
- Așteptăm comentariile și sugestiile voastre pe live@prosport.ro.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro