Ianis Zicu este pro-Contra
De când a auzit că Cosmin Contra vrea să se lase de fotbal, Zicu
(foto) a devenit cel mai înfocat fan al lui „Guriță”. Ieri, la
antrenament, Ianis a făcut la un gest inedit: a scris numele
fotbalistului pe tricoul său.
Cosmin Contra a anunțat înaintea meciului cu Steaua că ar putea
juca în Ghencea ultimul meci oficial din cariera sa de fotbalist,
întrucât contractul său cu Timișoara a expirat pe 31 august.
Totuși, golul înscris în minutul 80 al acelui joc, convocarea la
echipa națională, precum și confirmarea faptului că fotbalistul va
primi o ofertă din partea conducerii îl pot întoarce din drum pe
Contra.
Zicu încearcă și el să arate că Poli mai are nevoie de Contra.
Mijlocașul a impresionat asistența la antrenamentul de aseară al
lui Poli apărând pe gazon cu un tricou pe care era imprimat numele
lui Contra. Zicu a transmis astfel un nou mesaj conducerii clubului
bănățean, după ce duminică seară, după meciul cu Steaua (1-1), a
declarat că ar renunța la o parte din salariul său pentru ca
„Guriță” să își prelungească contractul.
Gheorghe Chivorchian va asista în această seară la meciul România –
Albania și nu este exclus ca între el și Contra să se încheie un
acord verbal încă de azi.
„Contra e un jucător important. Aș renunța la o parte
din salariu doar să mai joace la Poli”, Ianis Zicu,
mijlocaș Poli.