Iarna erorilor la Craiova:** „Jucătorii aduși în iarnă încă nu au demonstrat că au valoare așa mare”
Situația dramatică în care a ajuns Universitatea se datorează în
mare măsură exodului de jucători din iarnă și a campaniei de
achiziții total ratate a oltenilor. Mărturie a scăderii dramatice a
valorii lotului Științei stau cifrele statistice din acest
retur.
Cu Zoro în locul lui Găman sau Iliev în centrul defensivei,
Universitatea a încasat numai puțin de 16 goluri în ultimele nouă
partide, în timp ce în primele 18 etape din acest sezon, oltenii au
primit 21 de goluri. În atac, situația este și mai dramatică.
Craiova a renunțat mult prea ușor la jucători precum Dina, Wobay
sau Alex Pițurcă, iar singura soluție viabilă de înlocuire a lor
s-a dovedit a fi doar Subotic. În aceste condiții, Craiova a marcat
în 2011 numai patru goluri în nouă meciuri, tot atâtea câte a
marcat Alex Pițurcă de unul singur în tur.
Antrenorul Laurențiu Reghecampf, cel care în iarnă s-a ocupat de
transferuri, recunoaște că nu e mulțumit pe deplin de jucătorii
aduși. „În iarnă s-au făcut transferuri doar pentru că unii
jucători au plecat. Unii dintre cei aduși nu au demonstrat încă o
valoare așa de mare. Dar e dificil în două săptămâni să aduci și
jucători de valoare, și gratis și repede. Trebuie găsiți jucători
care să se acomodeze la Craiova. E o zonă mai dificilă a țării,
lumea de aici are pretenții foarte mari. Nu am putut aduce ce am
vrut”, a explicat Reghecampf.
Dintre jucătorii aduși în iarnă, doar Subotic și Zoro joacă
titulari, Wendel și Bujor au doar apariți sporadice, în timp ce
Cossu nu a prins nici măcar lotul. În schimb, adversara Craiovei de
mâine, FC Brașov, o altă echipă de la care au plecat foarte mulți
jucători în acest campionat, a reușit să-și „acopere” pierderile
printr-o campanie de achiziții extrem de inspirată, cel mai bun
exemplu fiind cel al portughezului Teixeira.