Iarna marilor schimbări la Steaua! Cum ar putea arăta primul „11” din retur, fără cinci titulari! Pe cine aduce Reghe în schimb
Sezonul 2013-2014 pare să fie unul „de trazniție” pentru Steaua, după ce obiectivul principal (calificarea în grupele Ligii Campionilor) a fost atins.
Cu un singur punct strâns în primele trei etape din grupele Ligii, Steaua a renunțat la ideea de a ajunge în primăvara competiței și se concentrează pe câștigarea titlului 25 din istoria clubului.
Totuși, tot mai multe voci susțin că la echipă ar putea avea loc un adevărat „schimb de linii” în această iarnă, iar Laurențiu Reghecampf ar putea fi pus în situația să „improvizeze” din mers pentru acoperirea eventualelor plecări.
Vlad Chiricheș și Raul Rusescu au plecat deja în această vară, iar lista se va lungi aproape sigur în iarnă.
Tătărușanu și Bourceanu, la final de contract
Ciprian Tătărușanu și Alexandru Bourceanu sunt jucătorii cu cele mai mari șanse să plece în acestă iarnă, în condițiile în care discuțiile privind prelungirea contractului scadent la finalul sezonului par să stagneze.
Mercato-ul din iarnă va fi ultimul în care Steaua va mai putea obține o sumă de bani în contul celor doi oameni de bază și e de așteptat să fie deschisă la negocieri. În caz contrar, ambii pot negocia cu orice echipă, iar în vara lui 2014 vor pleca liberi de contract.
În locul celor doi, în primul 11 ar putea apărea doi jucători care sunt deja în lotul Stelei, însă s-au vehiculat și două nume noi pentru înlocuirea lor.
Coproprietate cu Juventus pentru Brănescu?
Florin Niță și Lucian Filip sau Ionuț Neagu sunt soluțile la îndemâna lui Reghecampf pentru posturile de portar și „închizător”. Steaua se interesează însă și de Laurențiu Brănescu, de la Juventus și, din informațiile ProSport torinezii fiind dispuși să-l cedeze pe portar în Ghencea, cu condiția să păstreze cel puțin 50% din drepturile federative ale jucătorului.
Penturu postul de închizător, o altă soluție ar putea fi reprezentată de argentinianul Pablo Brandan, care s-a declarat deja tentat de o revenire la formația roș-albastră. Fostul jucător al Stelei ar reprezenta și o soluție bună pentru flancul stâng al defensivei, iar polivalența sa îl face un jucător tentant pentru Reghecampf.
Latovlevici și Tănase riscă să se plafoneze
Iasmin Latovlevici și Cristian Tănase sunt alți doi jucători care ar putea pleca în această iarnă, iar raționamentul unei despărțiri în cazul lor e extrem de simplu. Pentru ambii pare momentul perfect să facă pasul spre o formație puternică din străinătate, iar Steaua să profite din plin din punct de vedere financiar de forma bună prinsă de cei doi.
Latovlevici vine după un sezon 2012-2013 în care a fost unul din principalele motoare ale echipei, atât în campionat, cât și în Europa League, unde a impresionat în special în meciurile cu Ajax și Chelsea și acum pare într-o ușoară scădere de formă.
De cealaltă parte, Tănase a început acest sezon în forță și pare în cea mai bună formă din carieră, atrăgând deja atenția mai multor formații din Vest și din zona ex-sovietică. Ambii par să aibă însă nevoie de o schimbare, după ce au câștigat tot ce se putea pe plan intern.
Astfel, Steaua așteaptă acum oferte satisfăcătoare din punct de vedere financiar pentru cei doi și e de așteptat să fie
Vine Guilherme?
Ca variantă de înlocuire, în cazul lui Latovlevici, Reghecampf îl are pe Paul Pîrvulescu, însă în această toamnă s-a discutat și despre venirea lui Guilherme Haubert Sitya, de la Petrolul. Reghe a lucrat cu fundașul brazilian la Concordia Chiajna și din acest punct de vedere ambii ar agreea o nouă colaborare.
În cazul unui eventual transfer al lui Tănase, mai mult ca sigur tehnicianul campioanei nu va transfera un alt jucător, ci va folosi un jucător aflat deja în lotul Stelei. Adrian Cristea, Alexandru Chipciu, Gabi Iancu, Mihai Costea sau chiar Pîrvulescu au arătat deja că pot juca cu succes în flancul stâng și e de așteptat ca Reghe să mizeze pe unul dintre ei.
Se face loc și pentru Varela
Reghecampf a vorbit ieri și despre despărțirea de unul din stoperii Florin Gardoș și Lukas Szukala, pentru a-i face loc în echipă lui Fernando Varela, fundaș pentru care Steaua a plătit 1 milion de euro în vară.
Internaționalul polonez pare să aibă cele mai mari șanse să plece, venind după un sezon foarte bun la Steaua, în care a intrat și în vederile naționalei țării sale. În cazul lui Gardoș, acesta a devenit titular după transferul lui Vlad Chiricheș la Tottehnam și pare prematur ca Steaua să se despartă de el.
Iată cum ar putea arăta Steaua din retur, dacă s-ar concretiza toate mutările:
Niță (Brănescu) – Georgievski, Varela, Gardoș, Guilherme (Pîrvulescu) – Pintilii, Brandan (Filip, Neagu) – Chipciu, Stanciu, Ad. Cristea – Piovaccari