Iașiul intră în era Sabo! Multe promisiuni, dar nimic concret deocamdată, nicio sumă vehiculată. Care va fi obiectivul pentru viitorul sezon, dar și ținta pentru următorii cinci ani
Noul asociat al CSM Poli Iași, omul de afaceri băimărean Horia Sabo, a prezentat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, planurile pe care le are pe termen lung în fruntea clubului din Copou. Întrebat în mai multe rânduri despre suma de bani pe care o va investi la Poli, Sabo a evitat să ofere cifre exacte. A răspuns doar că va asigura liniștea financiară la club, înaintând totodată un buget aproximativ pentru sezonul viitor, de 3,5 milioane de euro. În același timp, afaceristul a declarat că obiectivul pentru sezonul viitor va fi accederea în play-off, urmând ca în anii următori echipa să devină o prezență constantă în cupele europene.
„Am venit la Iași pentru că am auzit de dificultățile de ordin financiar prin care trece clubul. Am studiat îndelung datele financiare ale clubului, am purtat discuții cu conducerea executivă și cu reprezentanții primăriei, m-am consultat cu echipa mea și am tras concluzia că putem face performanță la Iași. Sigur, sunt convins că performanța va atrage și un randament financiar. Am venit să oferim o stabilitate clubului, pe termen lung. Avem un plan financiar pe plan sportiv și o echipă de management performantă”, a declarat Sabo, care, deși susține că are afaceri în Baia Mare, a decis să se mute în Iași cu toată familia: „Ne dorim ca în cei cinci ani să devenim o prezență constantă în cupele europene. E un plan ambițios, tocmai de aceea clubul CSM Poli Iași devine principala mea preocupare. Nu e o decizie ușoară, mai ales că îmi voi reloca familia la Iași. Vrem transparență, cumunicare și sper ca suporterii să fie alături de noi, iar CSM Poli să devină detașat principala forță fotbalistică din Moldova”.
Va pleca dacă nu își respectă angajamentele
Acesta are afaceri în construcții, telecomunicații și industria alimentară și spune că va oferi stabilitate din punct de vedere financiar. „Sunt dispus să ofer stabilitate pe termen lung. Vedem unde suntem, ce deficit bugetar este și îl vom acoperi. Nu doar din fonduri proprii, pentru că nu sunt Mesia, nu sunt bunul samaritean. Vom atrage mai mulți sponsori, în perioada următoare vom știm ce sponsori vor veni alături de noi”, a mai spus Sabo.
Atât președintele Adrian Ambrosie, cât și noul investitor Horia Sabo au asigurat că în contract sunt stipulate clauze concrete care dau dreptul clubului să rupă asocierea unilateral în cazul în care Sabo nu își respectă angajamentul financiar stipulat în contract. „În primul an trebuie să ținem cont că va fi un sezon de consolidare, performanța are nevoie de răbdare. Bugetul va fi de aproximativ 3,5 milioane de euro. Există un control reciproc la club, nimeni nu are voie să derapeze. Dacă cineva nu performează în asocierea asta, pleacă. Eu sunt peste președintele executiv, dar sub Comitetul Director.”
Tibor Selymes vrea să aducă jucători din Franța și Olanda
Noul director sportiv al echipei ieșene, Tibor Selymes, a declarat că va lucra împreună cu antrenorul Flavius Stoican la transferuri în această perioadă, urmând să aducă mai mulți jucători străini din primele două ligi din Franța și Olanda.
„Am venit la Iași pentru a face performanță. În sezonul trecut am văzut o echipă ambițioasă, bine organizată, care trebuie să continue pe aceeași linie. Vom aduce plus valoare la echipă. Venim cu un management profesionist și sper să ne îndeplinim obiectivele. Vom aduce jucători din primele ligi din Franța și Olanda. Sunt jucători pe care i-am urmărit, au valoare. Am vorbit cu Flavius Stoican, i-am trimis niște jucători, vom avea discuții legate de transferuri. Pentru jucătorii pe care îi vom aduce, eu voi răspunde. Obiectivul pentru sezonul următor va fi calificarea în play-off”, a declarat Selymes.
Conferința de presă a fost deschisă de președintele executiv Adrian Ambrosie, care le-a transmis celor nou-veniți în structurile clubului că suporterii ieșeni așteaptă performanță și sunt exigenți din acest punct de vedere.
„Astăzi reușim o nouă premieră, să avem un contract semnat cu un nou investitor, care să asigure o stabilitate financiară la club. Le-am spus că suporterii așteaptă mult și că sunt exigenți, ieșenii își doresc performanță. Predau clubul pe profit, exceptând acea datorie pe care am preluat-o de la fosta conducere, doar în anul acesta am reușit să încheiem pe profit. Cum, însă, de la municipalitate nu am mai primit niciun ban din luna septembrie a anului trecut, dacă nu venea un investitor alături de noi, în luna august sau septembrie am fi intrat în colaps”, a spus Adrian Ambrosie.