Iașiul, „killerul” de granzi. Napoli: „Sunt foarte fericit. Avem nevoie de 40 de puncte să ne salvăm”

Dinamo a fost învinsă, marți seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa CSMS Iași, într-un meci contând pentru etapa a 25-a a Ligii I.

Nicolo Napoli face minuni în echipa moldovenilor, iar la final nu a putut decât să își felicite elevii pentru un nou meci mare.

Un meci foarte bun reușit de băieți. Am marcat, am avut ocazii să ne desprindem, cred că victoria este cât se poate de meritată. Am stat bine în teren, am construit bine, sunt foarte fericit„, a spus tehnicianul gazdelor, la DigiSport.

În acest retur, Iași are un parcurs incredibil, reușind să învingă Petrolul, Astra și Dinamo. Pe italian nu îl interesează numele învinse, ci punctele acumulate în clasament: „Punctele sunt cele mai importante. Sunt bucuros, suntem pe un drum bun și cred că ne vom salva. Acum avem 31 de puncte, cred că avem nevoie de 40 pentru a rămâne în prima ligă„.

  • În minutul 80, Ricardo Machado a fost transportat cu ambulanta la spital din cauza unei accidentări.
  • La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori, între care și circa 250 de fani dinamoviști.
Publicat: 07 04. 2015, 23:35
Actualizat: 07 04. 2015, 23:36