Iașiul se dezintegrează! Doar 7 jucători mai sunt sub contract cu echipa din Copou

Jucătorii aflați la final de contract cu CSMS sau împrumutați au început să plece. Doar 7 jucători mai sunt sub contract cu echipa din Copou.

La o săptămână după încheierea campionatului, CSMS Iași a început să se despartă oficial de primii jucători. Nemulțumiți că au fost ținuți la antrenamente, în condițiile în care celelalte echipe din prima ligă au intrat în vacanță imediat după ultima etapă, mulți dintre jucători au trecut la negocieri cu conducerea clubului și și-au reziliat contractele mai devreme, renunțând chiar și la o parte din bani.
În această situație sunt Semenenko, Claudiu Tudor, Țigănașu, Milea și Tincu, ultimii trei urmând să revină la echipele de la care au fost împrumutați.
Alex Țigănașu a declarat că nu vrea să mai joace la Iași și va încerca să-și caute o echipă în cazul în care nu va reveni la Astra.
„Eu îmi doresc să revin la Astra și să joc în Europa League, dar deocamdată nu am primit niciun semn de la oficialii echipei. La Iași nu mai joc în niciun caz, nu vreau să rămân în liga a doua. Vreau să-mi găsesc o echipă în prima ligă”, a declarat Țigănașu, care i-a acuzat pe oficialii din Copou că i-au ținut pe jucători la antrenamente pentru a se răzbuna: „Nu înțeleg de ce am mai fost ținuți la antrenamente dacă s-a terminat campionatul. Toate echipele au plecat în vacanță, numai noi am fost chemați la stadion. Eu cred că a fost o răzbunare. Voi ați retrogradat echipa, vă arătm noi vouă. Probabil așa s-a gândit”.

Doar 7 jucători sub contract

Președintele executiv Florin Prunea a declarat că i-a chemat pe jucători la antrenamente pentru că sunt sub contract până la sfârșitul lunii. „Fiecare club are politica lui. Noi i-am chemat la antrenamente pe jucători pentru că sunt sub contract cu noi până la 30 iunie. Cine a vrut să plece mai devreme, a negociat cu clubul și a plecat. Claudiu Tudor, Semenenko, Milea, Tincu și Țigănașu au plecat, urmează să discutăm și cu ceilalți jucători. Singurii care mai sunt sub contract cu noi duă 30 iunie sunt Herghelegiu, Avrămia, Crețu, Bădic, Vladu, Bălan și Mitrea”, a declarat Florin Prunea. „După decizia Comitetului Executiv vom trage linie și vom vedea cu cine vom juca în campionatul viitor. Au plecat unii, vor veni alții. Așa e la fotbal”, a completat Prunea.
 

Publicat: 07 06. 2013, 13:40
Actualizat: 07 06. 2013, 13:41