Politehnica Iași a încercat să își reprogrameze partida cu Universitatea Craiova pentru sâmbătă sau duminică, dar Liga a rămas fermă pe poziții, astfel că meciul va avea loc luni. Petre Grigoraș s-a declarat deranjat de acest lucru și este de părere că decizia nu are niciun fundament real.
„Luni e cea mai urâtă zi de jucat fotbal! Chiar nu înțeleg de ce Liga Profesionistă de Fotbal a programat acest meci luni. În timp ce Brașovul, care îi are la naționala mare pe Coman și Roman și care vor disputa două meciuri în această perioadă, a acceptat să joace vineri, Craiova a cerut să joace împotriva noastră luni, pentru că are niște jucători la naționala de tineret. Da’ meciul de aseară (n.r. – marți seară), cu Republica Moldova, nu s-a jucat în Bănie?! Atunci eu propun să ne programeze următorul meci marți, 15 septembrie, de la ora 11.00, că noi avem timp să ajungem la Pitești luni noapte„, a declarat Petre Grigoraș.
Referitor la Vali Negru, ultimul jucător venit la gruparea ieșeană, Petre Grigoraș a spus că acesta mai are nevoie de ceva timp pentru acomodare: „Vali Negru și-a făcut și el debutul la noi, jucând aseară (n.r. – marți seară) o repriză în amicalul cu echipa a doua a clubului. El este un jucător care ne va fi util. Vali este pregătit, dar mai are nevoie de puțin timp pentru a se angrena în sistemul gândit de mine„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER