Iasmin Latovlevici și-a atacat coechipierii după o nouă înfrângere a lui FC Argeș: „Nu pot singur! Probabil că unii nu înțeleg această responsabilitate”

Iasmin Latovlevici in meciul de fotbal dintre UTA Arad si FC Arges, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Francisc Neuman din Arad, sambata 27 noiembrie 2021. © FOTO:Ciprian Petcut/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Iasmin Latovlevici (35 de ani) și-a atacat colegii de la FC Argeș după înfrângerea suferită în fața Farului Constanța, 0-2.

FC Argeș a pierdut și al patrulea meci din play-off-ul Ligii 1, 0-2 cu Farul Constanța, la finalul căruia fundașul Iasmin Latovlevici s-a declarat dezamăgit de atitudinea coechipierilor săi.

Fotbalistul piteștenilor spune că mulți dintre colegii lui de echipă nu înțeleg responsabilitatea pe care au au acum, după calificarea în play-off.

Iasmin Latovlevici și-a atacat coechipierii după o nouă înfrângere a lui FC Argeș

Iasmin Latovlevici a răbufnit după un nou insucces al lui FC Argeș în acest sezon, acuzându-i pe coechipieri că nu au avut atitudinea potrivită.

Apărătorul lateral al piteștenilor a încercat, la 0-1, să joace mai avansat pentru a forța egalarea, dar a spus că nu poate face nimic de unul singur.

„A fost o prostie ce am făcut (n.r. că și-a schimbat poziția din teren), dar eram furat de emoția mea, de dorința de a încerca să recuperez, să pun presiune. Din păcate, nu pot singur, nu a fost coordonare cu ceilalți jucători. A fost și din vina mea, trebuia să mă informez înainte să încerc lucruri de-astea.

Nu am început meciul cum trebuie, a venit golul destul de repede. Nici a doua repriză nu am început-o mai bine. Nu am fost clari, sper să fie mai bine meciul viitor.

Eu am experiență și știu ce înseamnă să fii privit de mai mulți ochi. Cu acest play-off vin responsabilități mari. Eu înțeleg lucrurile astea, probabil unii nu o fac. Jucăm acasă, am pierdut iar, începe lumea să fie nemulțumită. Jucăm pentru noi, sperăm să jucăm bine, să practicăm un joc frumos și să fie mulțumită lumea din tribune, dar meciurile astea nu prea au fost OK”, a declarat Iasmin Latovlevici la finalul meciului FC Argeș – Farul Constanța, 0-2.

Publicat: 09 04. 2022, 22:21