Iată adevărata situație a lui Moraes!** Ce scria în contractul dintre Gloria și Metalurg și ce șanse sunt să vină la Steaua
Situația lui Junior Moraes este atât de neclară, încât probabil
nici jucătorul n-are habar de drepturile pe care le are în acest
moment. Brazilianul a făcut vizita medicală cu Steaua, dar a fost
anunțat că n-are voie nici măcar să se antreneze cu echipa din
Ghencea și a semnat cu ȚSKA Sofia.
De aici, conform spuselor lui Gigi Becali, Moraes ar urma să
ajungă la Steaua sub formă de împrumut. Însă Emilian Hulubei,
prim-vicepreședintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și
Nonamatori, susține că jucătorul se află în continuare sub contract
cu Gloria Bistrița.
Ceea ce înseamnă că și contractul cu bulgarii devine nul. Iată
cum explică Hulubei situația în care se află Moraes.
„Moraes a avut un contract semnat cu Metalurg Donețk,
dar în acordul de transfer se preciza că, dacă Metalurg nu îi
plătește banii cuveniți Gloriei Bistrița, contractul ucrainenilor
cu jucătorul devine nul, iar fotbalistul revine la Bistrița. Era
vorba de o sumă consistentă, din câte știu eu, către clubul
bistrițean.
Contractul a devenit nul și Moraes a revenit la Bistrița, având în
continuare contract cu Gloria, dar nu știu pe ce durată. Am văzut
că a făcut vizita medicală cu Steaua, dar nu poate să facă
antrenamente, fără acordul clubului de care el aparține”,
a declarat la Sport Total FM Emilian Hulubei, prim-vicepreședintele
Asociației Fotbaliștilor Amatori și
Nonamatori