I.Becali și Nețoiu au ieșit „șifonați” de la Curtea Supremă

Procesul în care oameni de fotbal sunt acuzați de evaziune fiscală și înșelăciune a continuat astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție a României( Curtea Supremă).Printre învinuiți se numără Ioan Becali, Cristi Borcea, Gigi Nețoiu, George Copos, care sunt acuzați că au prejudiciat statul cu peste 1,5 milioane de dolari și cluburile cu peste 20 de milioane de USD.

La ieșirea din sala de judecată, Gigi Nețoiu a părut foarte "șifonat", părând foarte afectat de desfășurarea evenimentelor. Transpirat și roșu la față, acesta a declarat că totul nu este decât un exercițiu de imagine pentru Direcția Națională Anticorupție.

"Totul e o chestie de imagine pentru DNA. Acțiunea este fără niciun fel de justificare. Era o clauză contractuală între cele două părți, adică între club și Alexa și hotărârea a fost luată de Consiliul de Administrație. Domnul Badea este martor. Era o hotărâre a C.A. de la Dinamo, indiferent cine a semnat", a declarat Gigi Nețoiu.

La rândul său și Ioan Becali părea destul de afectat de desfășurarea evenimentelor, neavând chef de vorbă cu ziariștii.Fostul impresar s-a limitat să declare că nu este vorba de nimic spectaculos și că fiind citat, trebuia să se prezinte în fața organelor de anchetă.

"Când ai o invitație trebuie să te prezinți la organele de anchetă, așa se întâmplă într-o țară civilizată, asta am făcut", a spus Giovanni Becali.

George Copos a fost și el prezent la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar nu a dorit să facă vreo declarație presei.

Publicat: 07 11. 2008, 10:30
Actualizat: 07 11. 2008, 11:15