Idolatrizat în Ghencea, Protasov se întoarce în România să îi „fure” titlul Stelei. Ce spunea ultima oară de echipa lui Becali
La peste 8 ani distanță de la descălecarea în Ghencea, Oleg Protasov se întoarce în fotbalul românesc. Rămas în memoria fanilor roș-albaștrilor drept cel mai ofensiv antrenor din „era Becali”, ucraineanul se întoarce pentru a opri supremația Stelei.
Ioan Niculae a luat astăzi decizia de a-l demite pe Daniel Isăilă, nemulțumit de faptul că echipa a reușit o singură victorie în ultimele 7 meciuri, în toate competițiile. Oleg Protasov a fost desemnat de board-ul giurgiuvenilor ca succesor al lui Isăilă, tehnicianul fiind în acest moment fără angajament, după despărțirea de Dinamo Minsk.
Dorit înapoi în mai multe rânduri de Becali, la finalul deceniului trecut, Protasov a fost în 2011 în cărți și pentru preluarea lui „U”, unde Florian Walter l-a dorit intens. Un antrenor extrem de scump, ucraineanul a spus „pas” de fiecare dată. În ultima sa declarație legată de fotbalul mioritic, în 2012, Protasov admitea că și-ar dori un nou angajament în Liga 1, rememorând totodată clipele frumoase din perioada „Steaua„.
„Mi-ar plăcea să mă întorc într-o zi în România. Poate am avut ceva contacte cu echipe din România, dar au fost diferențe mari între discuții și semnarea contractului. Am jucat un fotbal bun cu Steaua, a fost o echipă într-adevăr bună„, spunea tehnicianul, în urmă cu doi ani.
Protasov a stat pe banca Stelei în turul sezonului 2005-2006, a calificat echipa în primăvara europeană și a lăsat-o pe locul secund în Liga I, la un punct în spatele liderului Dinamo. După părerea multora, Steaua a practicat sub conducerea sa un fotbal spectaculos, cel mai frumos din România în acel timp. Protasov a mai antrenat în cariera sa pe Olympiakos Pireu, AEL Limassol, Dnipro Dnipropetrovsk, Kuban Krasnodar, Iraklis Salonic, Rostov, Astana și Dinamo Minsk.