Ienei: „Dinamo nu are nicio șansă în fața Stelei”

  • Steaua și Dinamo se vor întâlni de trei ori în această primăvară: pe 1 martie în campionat, și pe 27 martie și 17 aprilie în semifinalele Cupei României.

Steaua a debutat cu dreptul în noul sezon, învingând Concordia Chiajna cu 4-0. Rezultatul i-a propulsat pe roș-albaștrii pe locul 1 în Liga 1, iar marți au șansa să se distanțeze față de Astra, dacă vor trece de Universitatea Cluj.

Emerich Ienei, fost antrenor al Stelei, este de părere că în acest moment rivala Dinamo nu poate emite pretenții în fața trupei lui Reghecampf. „Îmi place cum au gândit cei de la Dinamo. Au întinerit destul de bine echipa și în timp jucătorii aceștia pot să crească. Nu anul acesta, dar în viitor. Acum, nu cred că are vreo șansă Dinamo în fața Stelei”, a declarat Emerich Ienei la Digi Sport.

Petrolul, principalul pericol

Reputatul tehnician crede că în acest moment doar Petrolul are forța să opună rezistență Stelei, dar totul depinde de forma celor două vedete:  Mutu și Zicu. „Dacă Steaua joacă cum poate să joace nu prea poate să aibă mari surprize. Petrolul e o echipă care s-a întărit. Dacă cei doi jucători aduși (nr. Mutu și Zicu) vor să iasă pe ușa din față a fotbalului românesc și vor reuși… eu cred că o să aibă greutăți Steaua. Sunt jucători care își pot pune amprenta”, a mai spus Ienei.

Publicat: 17 02. 2014, 21:10
Actualizat: 17 02. 2014, 21:11