Ienei: „E bine că Bergodi se bazează pe tineri!”

Fostul antrenor al Stelei ’86, Emerich Ienei, a comentat cum a decurs perioada de pregătire a actualei echipe. Tehnicianul a declarat că deocamdată nu se poate vorbi de prea multe având în vedere că s-au jucat doar două meciuri. Cu toate acestea, Ienei a declarat că se vede o speranță în promovarea jucătorilor tineri. Reputatul antrenor a spus că în România există o bază mare de selecție, mai ales între jucătorii tineri și cluburile autohtone ar trebui să caute acolo.

"Orice antrenor mare duce echipa până la un nivel, iar apoi depinde de jucători. Semne bune sunt, dar acestea sunt jocuri de pregătire.Contează doar meciurile oficiale. Există o speranță că Bergodi poate să capaciteze jucătorii tineri, pe care văd că se bazează destul de mult.Eu tot spun cluburilor să se uite în grădina lor, decât să arunce bani pe transferuri. În România există mii de copii talentați, mai bine te bazezi pe un jucător din curtea proprie, decât să riști la un transfer", a spus Ienei la gsp tv.

Publicat: 05 07. 2009, 19:20
Actualizat: 05 07. 2009, 19:25