Ienei: „Steaua are probleme la mijloc, Dorinel mai are nevoie de timp!”
Emeric Ienei crede că Dorinel Munteanu, noul antrenor al Stelei se străduiește destul de mult să redreseze echipa, dar încă nu a avut timpul necesar.
"Dorinel n-a avut timp să modifice lucrurile la Steaua. Poate doar așezarea s-a schimbat puțin. El încearcă să pună la locul potrivit, jucătorul potrivit. Asta durează. Mijlocul terenului e marea problemă a Stelei, acolo nu se joacă așa cum ar trebui". a spus Ienei la sport.ro
Fostul selecționer își aduce aminte de vremurile trecute ale Stelei și nu crede ca echipa din Ghencea să fi trecut printr-o perioadă atât de neagră vreodată.
"Nu-mi aduc aminte ca Steaua să fi trecut printr-o perioadă așa neagră vreodată. În anii 80 nu exista posibilitatea să nu câștigi două meciuri la rând" a încheiat Ienei.