Iese Iașiul din impas tot cu Craiova? Eșecul din tur a însemnat începutul declinului pentru ieșeni

Seria de coșmar pentru CSM Poli Iași a început în acest sezon la jumătatea lunii august, într-un meci cu CSU Craiova. Echipa pregătită la acea vreme de Nicolo Napoli pierdea pe terenul Craiovei cu 2-0, din postura de lideră a clasamentului și nimeni nu se gândea la ce avea să urmeze. Mai cu seamă că Iașiul făcuse două meciuri bune în Europa League cu Hajduk Split și avea două victorii în tot atâtea partide în Liga I. De atunci, însă, ceva s-a întâmplat în Copou. Au urmat 13 partide în care CSM Poli a bifat un singur succes, 3-2 cu Pandurii, în luna septembrie, un rezultat izolat într-o mare de dezamăgire.

Prunea: „Echipă cu plusuri, dar și cu minusuri”

La mai bine de trei luni distanță de la acel eșec cu Craiova, ieșenii au posibilitatea de a da tonul unei reveniri în fața aceleiași formații oltene. Vineri, elevii lui Eugen Neagoe întâlnesc una dintre pretendentele la play-off și chiar la titlu, o formație redutabilă, dar cu plusuri și minusuri, așa cum spune președintele Florin Prunea. Minusuri de care cei din Copou pot profita. Chiar dacă lotul este decimat de accidentări și suspendări, Prunea spune că meciul cu Craiova trebuie câștigat. „Avem multe probleme, dar chiar și așa trebuie să luăm toate punctele cu Craiova. Vom avea un adversar puternic, cu plusuri și minusuri, iar noi trebuie să speculăm problemele lor. Putem câștiga acest joc. Am vorbit și cu băieții în vestiar și sunt convins că vor face tot posibilul pentru a câștiga. Sunt descumpăniți, toată lumea este împotriva lor, unii mi-au spus că nici nu mai au curajul să iasă din casă. Trebuie să strângă rândurile și să câștige acest joc. Este și normal ca suporterii să fie supărați după atâtea meciuri fără victorie. Cine intră pe teren, chiar dacă vom avea atâtea probleme de lot, să dea totul pentru a câștiga acest meci foarte important”, a spus Prunea.

Andrei Cristea rămâne optimist

Atacantul Andrei Cristea, chiar dacă va lipsi de pe teren în meciul cu Craiova, fiind suspendat pentru cumul de cartonașe, este încrezător că echipa își va reveni. „Eu voi lipsi, dar am încredere că băieții vor face un meci bun și vor câștiga. Credeți-mă, eu am încredere în continuare în grupul acesta. Eu cred cu tărie că ne vom reveni în următoarele etape. Mai sunt foarte multe meciuri de jucat în acest sezon și sunt sigur că ne vom reveni”, a punctat Andrei Cristea.
 

Publicat: 23 11. 2016, 13:57
Actualizat: 23 11. 2016, 13:58