Ieșenii cred că pot produce surpriza cu Pandurii: „Întâlnim echipa momentului”
În finalul turului campionatului trecut, Iașiul a spulberat Pandurii cu 3-0 în Copou, acea victorie dând tonul revenirii de excepție a moldovenilor, care aveau să facă un retur de vis. Deși a trecut aproape un an de atunci, ieșenii cred că pot repeta isprava și se pot impune în fața uneia dintre formațiile puternice ale Ligii I, ocupanta locului 3 în clasament. După două victorii obținute în deplasare în ultima săptămână, una în Cupă (2-1 la Chiajna) și una în campionat (2-1 la Ploiești, cu Petrolul), ieșenii speră să continue traseul ascendent cu o victorie în fața gorjenilor, vineri, în Copou. Moldovenii ocupă locul 9, cu 19 puncte, iar un succes i-ar apropia de zona play-off.
Antrenorul Nicolo Napoli crede că elevii săi se pot impune în fața „echipei momentului” dacă vor avea aceeași determinare din meciul de la Ploiești, cu Petrolul.
„Întâlnim echipa momentului, o formație puternică, cu jucători foarte buni, experimentați, care joacă în viteză. Va fi foarte greu pentru noi, dar trebuie să adunăm puncte. Vrem să facem un joc foarte bun, iar dacă vom avea aceeași determinare din meciul cu Petrolul, putem obține un rezultat bun”, a declarat antrenorul Nicolo Napoli.
Acesta nu va conta pe mijlocașul central Milan Mitic, suspendat din cauza cumului de cartonașe. Interesant este faptul că în ultimele trei întâlniri directe s-au marcat cel puțin trei goluri pe meci: 3-0 și 2-5 în sezonul trecut, 0-3 în turul acestui campionat
Bilete ieftine
Un bilet la peluze pentru acest meci costă 5 lei, la tribunele A și B – 10 lei, la tribunele 0A și 0B -15 lei, iar un tichet la tribuna 0 costă 50 lei. Biletele au fost puse în vânzare astăzi, la magazinul oficial al clubului din Iulius Mall. Vineri, în ziua jocului, casele de bilete de la stadion vor fi deschise de la ora 09.00 până la ora meciului.
(Narcis POHOAȚĂ‚)