Ieșenii, gata de un an la superlativ! Reacția conducerii lui CSM Poli după calificarea în play-off și a doua performanță „țintită”

Ieșenii au prins curaj după calificarea în play-off și nu vor să se mulțumească cu simpla prezență în grupa de elită. Înjumătățirea punctelor reprezintă un avantaj pentru gruparea din Copou, care pornește în play-off cu un handicap de doar două puncte față de Viitorul și Astra, iar ecartul față de locul 3, ocupat de Craiova, este de șase puncte. Președintele Adrian Ambrosie spune că Iașiul își va juca șansa în fiecare meci și va încerca să termine mai sus de locul 6.

„Vom juca fără presiune în play-off, vom fi o nucă tare până la finalul sezonului. În prima parte a campionatului am dovedit că știm să jucăm împotriva echipelor puternice, dovadă victoriile cu FCSB, Dinamo, Astra. Ne vom juca șansa până la capăt, nu vom face figurație. Avem de luat o revanșă față de echipele care ne-au învins de două ori, Craiova, CFR Cluj și Viitorul, dar ne vom bate pentru a câștiga și în fața celorlalte echipe. Luăm fiecare meci în parte și încercăm să terminăm chiar mai sus de locul 6″, a declarat președintele Adrian Ambrosie, care și-a felicitat jucătorii și staff-ul: „Am avut încredere în staff încă de la început și am format un lot valoros de jucători. Pe lângă jucătorii experimentați cum sunt Andrei Cristea, Frăsinescu, Mihalache, Bosoi, pe lângă ieșenii noștri Bădic, Panțîru, Chelaru și ceilalți tineri am reușit să completăm lotul cu câțiva jucători valoroși din campionatul intern și din străinătate cu care, iată, am reușit această performanță”.

Țintesc o nouă performanță, semifinalele Cupei României

Prin accederea în play-off, CSM Poli a reeditat cea mai bună performanță din istoria fotbalului ieșean, un loc 6 ocupat în 1966, dar poate depăși acel succes în cazul unei clasări superioare la finalul sezonului. În plus, ieșenii sunt la un pas și de egalarea celei mai bune performanțe în Cupa României. Miercuri, echipa lui Stoican va juca la Botoșani pentru un loc în semifinale, fază pe care fotbalul ieșean nu a mai atins-o de foarte mulți ani.

„Am scris istorie pentru oraș, dar nu vrem să ne oprim aici. Ne-am bucurat după meci, dar de astăzi trecem din nou la treabă, pentru că miercuri ne așteaptă un meci foarte important în Cupa României, la Botoșani. Până la startul play-off-ului avem șansa unui nou rezultat istoric, calificarea în semifinalele Cupei. Ne dorim să batem la Botoșani și să mergem în careul de ași”, a completat Ambrosie.

 

Publicat: 25 02. 2018, 16:16
Actualizat: 25 02. 2018, 19:18