Iașiul va încheia un retur de excepție încununat cu o salvare meritorie de la retrogradare cu un meci de gală în Copou. În ultima rundă, CSMS va primi replica Stelei pe arena „Emil Alexandrescu”, iar ieșenii se așteaptă la o asistență record pentru acest sezon.
Dacă pentru moldoveni meciul nu va avea nicio miză, șansele pentru un loc în Europa League depinzând și de parcursul Botoșaniului, pentru Steaua duelul din Copou ar putea fi, însă, decisiv pentru titlul de campioană. Ieșenii spun că vor juca acel meci la victorie, dar nu pentru a încurca Steaua în cursa pentru titlu, ci pentru a încerca să ocupe un loc cât mai bun în clasament la finalul stagiunii.
Căpitanul Ionuț Voicu a declarat că CSMS are șanse să obțină toate punctele în fața campioanei, obiectivul grupării din Copou fiind să nu primească gol în ultimele partide ale sezonului. „Noi nu jucăm să încurcăm pe nimeni, jucăm pentru noi. Chiar dacă ne-am salvat, vom juca pentru primele noastre de victorie și sper să le luăm. Evident, jucăm și pentru a încheia sezonul pe un loc cât mai bun. Nu am primit gol în acest an pe teren propriu și sper să nici nu primim până la final. Cu Steaua chiar vrem să câștigăm. Dacă Oțelul, cu 12 puncte, s-a dus și a bătut pe Arena Națională, noi de ce n-am câștiga cu Steaua pe teren propriu?”, spune Ionuț Voicu.
„Va fi un meci de gală pentru noi și sper să fie un stadion plin. Va fi un spectacol fotbalistic” a completat și președintele Florin Prunea.
Moldovenii speră să răzbune astfel și cele trei eșecuri suferite în fața Stelei la finalul anului trecut. În turul campionatului, CSMS a pierdut în prelungiri pe terenul Stelei, gol Szukala în minutul 90+4, în Cupa României a cedat în Copou cu 0-1 (gol Stanciu în minutul 89), iar în Cupa Ligii cu 0-3, tot la Iași (goluri Breeveld, Rusescu și Toșca).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER