Iașiul a pierdut două puncte mari în meciul de pe teren propriu cu Timișoara, ratând și șansa de a urca pe loc de play-off pentru prima dată în acest sezon. CSM Poli a fost egalată în al șaptelea minut de prelungiri de echipa lui Ionuț Popa, la câteva minute după ce marcase pentru 2-0 prin Tiago, în minutul 91. Arbitrul Alexandru Tudor a validat inițial golul, ca și asistentul Bogdan Velicu, dar l-au anulat la presiunea jucătorilor Timișoarei.
Oficialii ieșeni au răbufit după meci și îl acuză pe Alexandru Tudor de viciere de rezultat, solicitând totodată Federației să ia măsuri împotriva brigăzii care a oficiat la meciul cu Timișoara.
„Nu poți să te joci cu inimile a mii de suporteri ieșeni. A fost viciere de rezultat. Până acum nu am comentat arbitrajele, deși am fost dezavantajați clar în mai multe meciuri, dar nu mai putem trece cu vederea aceste greșeli. S-au adunat prea multe, iar noi am pierdut două puncte importante din cauza arbitrilor. Trag un semnal de alarmă, prea des se greșește împotriva noastră! Nu vrem să fim ajutați, dar să fim arbitrați corect și să nu ni se scoată mingea din poartă eronat. Prin maniera asta, arbitrii nu fac decât să îndepărteze suporterii de la stadion. Puțini, câți sunt, îi îndepărtăm de la stadion prin astfel de arbitraje. Dacă se vrea reformă, să se facă și în arbitraj.
Este inadmisibil să anulezi un gol la presiunea jucătorilor oaspeți. Tudor și asistentul au indicat centrul terenului imediat după golul lui Tiago, asistentul nu a ridicat steagul pentru a indica ofsaid. Au anulat golul la presiunea oaspeților. Nu e posibil așa ceva, mai cu seamă că vorbim despre un arbitru cu experiență. Din ce știu, când sunt dubii într-o fază de atac, se dă credit atacului”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.
Antohi: „De când sunt în fotbal nu am mai văzut așa ceva!”
La fel de vehement la adresa arbitrilor este și președintele Comitetului Director al CSM Poli, Leonid Antohi: „Nu am mai văzut în viața mea așa ceva, și am foarte mulți ani de când sunt în fotbal. Nu am mai văzut ca un arbitru să arate centrul terenului și să-și schimbe decizia la presiunea echipei adverse. Dacă ar fi fost un arbitru mai tânăr, fără experiență, poate aș fi crezut, dar vorbim de un arbitru FIFA”, a răbufnit și Antohi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER