Ieșenii rămân neînvinși în Antalya. CSM Poli a avut trei marcatori diferiți în testul cu FC Tosno
CSM Poli Iași a încheiat la egalitate, scor 3-3 (1-2), meciul amical disputat luni seară, în Antalya, în compania formației FC Tosno, din liga a doua rusă.
Mădălin Ciucă a deschis scorul în minutul 25, după o centrare perfectă a lui Vasile Gheorghe, dar rușii au întors rezultatul până la pauză, marcând în minutele 36 și 38. La patru minute de la reluare, Ionuț Panțîru a înscris primul său gol pentru CSM Poli, din pasa lui Sato, restabilind egalitatea. Narcis Bădic și-a adus echipa în avantaj, în minutul 76, în urma unui corner executat de Țigănașu, dar rușii au reușit egalarea la ultima fază a meciului, după o fază fixă.
Antrenorul Eugen Neagoe a folosit următorii jucători: Caparco – Voicu (85 Bosoi), Ciucă, Mihalache (46 Frăsinescu), Sato – Danale (60 Țigănașu), Bădic, Vasile Gheorghe (46 Răuță), Panțîru (60 Ciucur) – Bole (46 Ștefănescu) – Boiciuc (46 Moldovan).
În precedentele trei partide, Iașiul a înregistrat două victorii și un egal, astfel: 1-0 cu Jagiellonia Bialystok (Polonia, gol Andrei Cristea), 2-0 cu Vereya Stara Zagora (Bulgaria, goluri Andrei Cristea, Boiciuc), 0-0 cu Șahtior Garagandy (Kazahstan).
Miercuri, CSM Poli va susține ultimul meci amical în Antalya, cu echipa bulgară de primă ligă Dunav Ruse.