Președintele executiv al Politehnicii Iași, Ciprian Paraschiv, a răbufnit după eșecul de pe teren propriu cu Astra și cere Comisiei Centrale a Arbitrilor să ia măsuri. Acesta a spus că este inadmisibil ca la meciul cu Sepsi, din etapa trecută, să fie delegat la centru fratele lui Valerică Găman, de la Astra. La Sf. Gheorghe, toți cei trei ieșeni aflați în stare de suspendare, Bușu, Passaglia și Onea, au primit cartonașe galbene și au stat cu Astra.
„Am tăcut după meciul precedent cu Sepsi, în care am avut un mare semn de întrebare. Cum poate fi delegat fratele lui Valerică Găman și toții jucătorii la limită cu cartonașe să fie suspendați la meciul de azi. Mai mult decât atât, avem un 11 metri foarte clar la Sepsi în fața centralului și a asistentului căruia nici nu pot să-i pronunț numele. Întreb și eu la delegări, acolo. La singura echipă verde trebuie să trimit observator de arbitri verde și un asistent verde? E Inacceptabil!”, a reacționat președintele Ciprian Paraschiv, după eșecul ieșenilor în fața Astrei, scor 2-3.
Apoi și-a continuat tirada la adresa arbitrilor meciului cu Astra: „Astăzi îi bagă arbitrul din nou în joc printr-un ofsaid clar. Avem două penalty-uri care puteau fi date, roșu clar la Montini, galbene la Bruno și Kane. Noi facem 14 faulturi, mai puține ca ei și avem 7 avertismente. E inacceptabil să i se taie aripile unui antrenor și echipei care reprezintă al doilea oraș al țării prin astfel de arbitraje. Eu zi că ierarhiile trebuie stabilite pe teren și chiar aștept măsuri ferme din partea Comisiei Centrale de Arbitri.
În mod cert avem nevoie de VAR. Cu VAR sau fără VAR, nu pot să înțeleg că la o fază atât de simplă, un ofsaid atât de clar tu nu poți să dai. Nu ai ce să cauți în Liga I când ai fază atât de simplă și tu nu ridici ofsaid. E păcat că muncim cu toții, toate echipele se pregătesc, încearcă să joace fotbal și ierarhiile nu se stabilesc în teren”.
Paraschiv a mai spus că are încredere că Andrei Cristea poate salva echipa de la retrogradare. „Nu renunțăm, ușor-ușor veți vedea că echipa își va reveni și inclusiv antrenorul va demonstra că ne poate salva de la retrogradare. Am foarte mare încredere în Andrei Cristea. E păcat, în condițiile unui arbitraj decent cred că cele trei puncte erau ale noastre. Trebuie să fim luptători în continuare, nu vom ceda și vom merge la Viitorul să ne luăm punctele înapoi”, a conchis Paraschiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER