Victoria din deplasare cu FC Voluntari le-a redat încrederea jucătorilor lui CSM Poli Iași. Ieșenii speră să debuteze în play-out cu dreptul, o victorie, sâmbătă, cu Concordia Chiajna, urmând să-i mențină cu șanse în cursa pentru locul 7 la finalul sezonului.
„Ne gândim să câștigăm play-out-ul, dar nu va fi deloc ușor. Mediașul este o echipă bună, care a ratat de puțin play-off-ul, mai sunt Botoșaniul și Voluntariul, echipe de valoare. Noi ne vom bate pentru fiecare punct și dacă echipa va avea o atitudine bună în fiecare meci, vom putea reuși. Trebuie să privim înainte cu încredere”, a declarat antrenorul Eugen Neagoe, vineri, în cadrul unei conferințe de presă. Optimist în ceea ce privește clasarea pe locul 7 este și mijlocașul central Alexandru Răuță: „Obiectivul nostru este o clasare cât mai bună la finalul campionatului. Noi sperăm la locul 7. Vrem să ieșim cu fruntea sus din play-out, iar valoarea lotului ne permite să sperăm la locul 7. Dacă nu am reușit să intrăm în play-off, măcar să fim primii deasupra liniei. O motivație ar fi și cea financiară, pentru că sunt stipulate niște prime în contracte pentru locurile 1-7”.
Apel la concentrare și determinare
Eugen Neagoe a făcut apel la elevii săi să trateze meciul cu Chiajna, de sâmbătă, cu maximă concentrare, pentru a nu avea surprize. Tehnicianul spune că echipa sa este obligată să câștige cele trei puncte.
„Începem un nou campionat, din păcate nu am reușit ce ne-am propus. A fost dificil, am întâlnit echipe bune, și noi am greșit, dar ne-au obligat și adversarii să comitem greșeli. Acum suntem concentrați pe ce avem de făcut în play-out. Suntem obligați să câștigăm primul meci, cel de pe teren propriu cu Concordia Chiajna. Trebuie să debutăm cu dreptul. Concordia este o echipă destul de bună, care face bine faza defensivă, cu jucători de contraatac. Unii dintre ei au cochetat și cu echipa națională în trecut. Nu va fi deloc ușor pentru noi, dar dacă vom trata meciul cu maximă responsabilitate, putem obține victoria”, a spus Neagoe. Acesta nu are probleme de lot pentru meciul de sâmbătă, cu Chiajna, toți jucătorii fiind apți.
La rândul său, mijlocașul Răuță este convins că o victorie cu Concordia ar readuce lucrurile pe un făgaș normal în Copou, după un start ratat de an: „Ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă periculoasă, de contraatac, care va veni la Iași să-și vândă scump pielea. Victoria cu Voluntariul ne-a mai ridicat moralul, aveam nevoie de acest succes pentru a ne descătușa. Cu o victorie cu Chiajna, lucrurile vor intra pe un făgaș normal”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER