Îi aruncă în luptă pe Karamyeni!** Cum va arăta Steaua cu CFR-ul?
Mihai Stoichiță a ui
de prima etapă a returului și a început deja pregătirea derby-ului
cu CFR Cluj. După ce a condus antrenamentul de ieri-dimineață în
Ghencea, antrenorul stelist s-a deplasat după-amiază la Urziceni
pentru a urmări meciul dintre Unirea și CFR, echipe pe care le va
întâlni în următoarele două etape.
Pentru partida de duminică, „Lippi” are semne de întrebare
pentru câteva posturi-cheie în primul „11”. Cu siguranță că echipa
de start va suferi modificări față de formația prezentată cu
Ceahlăul. Dar până a scrie despre schimbările care ar putea
surveni, trebuie precizat faptul că postul de titular în poartă îi
va rămâne tot lui Zapata, chiar dacă a greșit cu Ceahlăul când a
degajat în Vasilache. ProSport încearcă să anticipeze mișcările pe
care le va face Stoichiță.
APĂ‚RARE
Prima incertitudine o reprezintă postul de fundaș dreapta, unde
Golanski a dat dovadă de slăbiciune cu Ceahlăul. Aici poate fi o
surpriză mutarea lui Petre Marin (foto) de pe dreapta pe stânga. Ar
oferi o mai mare
siguranță apărării. În zona centrală a defensivei se impune iar o
schimbare. Out ori Baciu, ori Jelev, dar șanse de a rămâne pe bancă
le are primul, mai ales după reacția pe care a avut-o față de
suporteri la finalul partidei cu Ceahlăul. În locul lui va intra
Tudose. Parpas e păstrat probabil pentru sistemul 3-4-3. În locul
lui Petre Marin, pe stânga, va fi utilizat cel mai probabil Artiom
Karamyan.
Bine, mă, îl ai pe Parpas, ți i-am adus pe Karamyeni și
tot cu Baciu și cu Petre Marin jucăm? Măcar unul dintre Karamyeni
trebuia să joace. Ă‚la, Artiom, pe stânga
Gigi Becali, finanțator Steaua
MIJLOC
Dacă se poate vorbi de cel mai bun om al Stelei în partida nebună
cu Ceahlăul, acesta a fost Szekely. Janos e în formă maximă și va
rămâne titular pe dreapta fără discuție. În centrul liniei mediene,
e greu de crezut că se va schimba ceva, deși Pleșan a comis câteva
erori importante în ultima partidă. Se va ține cont de importanța
adversarului pe care Steaua îl va avea în față și de aceea se va
merge, foarte probabil, pe același cuplu de mijlocași Ovidiu Petre
(foto) și Pleșan, care pot face ambele faze, atac și apărare. În
partea stângă, suspendarea lui Nicoliță poate fi acoperită cu mai
mulți jucători. Tănase, Toja, Arman Karamyan. Ar fi o variantă ca
Tănase să revină la postul care l-a consacrat și la națională, dar
în Turcia a fost utilizat mai des ca atacant. Toja nu are viteză,
așa că o soluție deloc surprinzătoare ar fi titularizarea lui
Arman, mai ales dacă fratele său geamăn va fi fundaș stânga, cei
doi înțelegându-se foarte bine pe teren.
Înțeleg să joci cu Pleșan și cu Ovidiu Petre contra unei echipe
puternice, dar nu contra uneia precum Ceahlăul
Gigi Becali, finanțator Steaua
ATAC
În meciul cu Ceahlăul, Stoichiță a fost privat de aportul lui
Bogdan Stancu, acesta având probleme cu rinichii. Ieri, fotbalistul
nu s-a antrenat și nu se știe dacă va fi apt 100% cu CFR‑ul. Și cum
Tănase a avut un joc slab
în partida cu Ceahlăul, iar patronul a și criticat utilizarea
jucătorului în atac, Surdu are șanse mari de a juca lângă Kapetanos
(foto). Plus că acesta are viteză, lucru important pentru meciul pe
care îl joacă Steaua duminică.
Tănase nu poate juca niciodată atacant. Cu Ceahlăul nu
a evoluat bine și pentru că a avut o măsea umflată. Când nu joacă
el bine, nu merge nici echipa