Îi urăsc de moarte, dar și-au găsit fericirea între „câini”!** 13 ‘cuțite’ înfipte în spatele timișorenilor: catalogul mutărilor care au adus FURIE în Banat

Timișoara trăiește un paradox. Urăște clubul Dinamo, dar vinde jucători clubului alb-roșu pe bandă rulantă. Srdjan Luchin și Alex Curtean sunt ultimele două exemple de fotbaliști care fac pasul de la Timișoara spre Ștefan cel Mare. În total, au fost 13 jucători care au plecat din Banat în „Groapă” în ultimele două decenii, șase dintre ei fiind fotbaliști de națională.

Din cei 13 fotbaliști luați de Dinamo direct de la Timișoara, 11 au venit de la Poli, Codrea de la LPS Banatul, iar Grigore de la CFR. Primii jucători pe care „câinii” i-au luat de la Poli după Revoluție au fost fundașii Varga, Contra, și Macavei. Cei trei au alcătuit, împreună cu Bătrânu (ajuns la Dinamo tot de la Poli, via FC Național), celebra linie de fund timișoreană cu care „câinii” au pierdut pe „Dan Păltinișanu” cu 3-0 în sezonul 1997-1998, în care alb-violeții retrogradau în eșalonul secund.

Cu unele excepții însă, pasul de la Timișoara la Dinamo a fost de bun augur pentru fotbaliștii care au fost obiectul unui astfel de transfer. Pentru Cosmin Contra, gruparea bucureșteană a reprezentat rampa de lansare spre echipa națională sau marile echipe din Europa la care a ajuns apoi să evolueze.

Andrei Cristea s-a relansat în „Ștefan cel Mare”

Alți patru timișoreni au ajuns internaționali după ce au semnat cu Dinamo: Codrea, Torje, Dragoș Grigore și Luchin, iar Andrei Cristea și-a relansat cariera după ce a schimbat tricoul violet cu cel roșu. Luchin a ajuns chiar titularul-surpriză în meciul România – Franța, la doar câteva zile după ce a plecat de la Poli la Dinamo.

După ce Marian Iancu a preluat conducerea clubului alb-violet, în 2004, rolurile s-au inversat. Timișorenii au transferat foști fotbaliști de la Dinamo, precum Alexa, Grigorie, Burcă, Tameș sau Zicu. În șapte ani, Poli a luat de la Dinamo șapte jucători.

Transferuri de la Timișoara la Dinamo în ultimii 20 de ani

JUCĂ‚TOR POST VÂRSTĂ‚ ANUL PLECĂ‚RII
Constantin Varga fundaș 29 ani 1994
Cosmin Contra fundaș 20 de ani 1996
Florin Macavei fundaș 23 de ani 1996
Paul Codrea mijlocaș 15 ani 1996
Cristian Utfineanț fundaș 23 de ani 1997
Sreten Stanic mijlocaș 22 de ani 2006
Silviu Bălace fundaș 28 de ani 2007
Silviu Izvoranu fundaș 24 de ani 2007
Gabriel Torje mijlocaș 18 ani 2008
Dragoș Grigore fundaș 19 ani 2008
Andrei Cristea atacant 24 de ani 2008
Srdjan Luchin fundaș 25 de ani 2011
Alex Curtean mijlocaș 24 de ani 2012

Vreau să joc și dacă o fac la o echipă din București, ajung mai ușor la echipa naționala
Gabi Torje, în ianuarie 2008

Sunt fericit pentru realizarea transferului, mi-am dorit enorm să ajung la Dinamo
Alex Curtean în ianuarie 2012

Publicat: 12 01. 2012, 09:53
Actualizat: 12 01. 2012, 10:03