Îl cere, dar nu-l primește!** Planul de atac al lui Gigi Becali și ȘOCUL pe care l-ar genera la echipă venirea lui Alex Chipciu

În ultimele trei săptămâni, Gigi Becali a atentat la Adrian Cristea, apoi la Ovidiu Herea, iar acum vrea să negocieze pentru Alexandru Chipciu. Aceste informații puse cap la cap nu au cum să nu te facă să te gândești că Gigi Becali îl va vinde curând pe Cristi Tănase.
Toți acești jucători, foarte tehnici și care marchează constant, evoluează în zona lui „Dodel”. Și, ținând cont și de informația dezvăluită în exclusivitate de ProSport, conform căreia Olăroiu îl urmărește deja pe decarul stelist, e limpede că Steaua va exporta curând acest jucător. Cu siguranță că Gigi Becali deja știe oferta pentru că altfel nu s-ar obosi să oferteze fotbaliști de la alte echipe.

Meme a vrut să-l aducă

Alexandru Chipciu se află de mai multă vreme în atenția Stelei. Mai exact de când Mihai Stoica și-a început ultimul mandat la Steaua. Fotbalistul lui FC Brașov este unul dintre preferații lui și a încercat să-l aducă la Steaua de două ori. Mai întâi iarna trecută, iar ultima dată astă-vară, dar din motive financiare nu s-a mai realizat nimic. Acum MM nu mai e la Steaua, dar Narcis Răducan a rămas în staff și la rândul său îl apreciază pe Chipciu.

Neculaie nu-l dă pe un milion de euro

După partida de miercuri seara pe care naționala României a câștigat-o în fața Greciei, Gigi Becali s-a hotărât să își mai încerce încă o dată norocul cu Ioan Neculaie. „O să-l sun pe Neculaie (n.r.-patronul lui FC Brașov) și o să-l întreb din nou de Chipciu pentru că îl vreau iar la Steaua. Data trecută când l-am întrebat despre el mi-a spus că nu costă niciun ban, și cred că nu e de vânzare”, a spus finanțatorul stelist după ce a văzut golul lui Chipciu din partida cu Grecia. Aseară, ProSport a discutat cu Ioan Neculaie: „Gigi Becali nu a vorbit cu mine, dar oricum ar trebui să știe că acest jucător nu are niciun preț, fiindcă nu este de vânzare. Oferă un milion de euro? Cred că glumește, fiindcă o asemenea sumă nici nu poate fi luată în considerare. Pe Alex l-aș lăsa să plece la iarnă doar în străinătate. Este copilul meu de suflet și aș vrea să-l ajut, dar nu pot accepta pe el doar un milion de euro”.

E deținut în coproprietate cu Sporting Pitești?

O problemă care trebuie luată în considerare de Steaua dacă vrea să îl transfere pe Chipciu e cea a clarificării proprietarului. Ioan Neculaie susține că e 100% al clubului FC Brașov, iar cei de la Sporting Pitești spun că îl dețin în coproprietate. Gruparea argeșeană îl are printre acționari și pe Nicolae Badea de la Dinamo și de aceea unii cred că jucătorul va ajunge la echipa lui Liviu Ciobotariu.


1 milion de euro e dispus să dea Gigi Becali pentru Chipciu

500 de mii de euro e dispus să dea Becali pe Adrian Cristea

450 de mii de euro e dispus să îi plătească contract și bonus de instalare lui Herea dacă vine liber de contract


Adrian Cristea
27 de ani

ª Contract până în 2014 cu „U” Cluj
ª 5 goluri în cele 13 partide jucate în acest sezon și a dat două pase de gol
ª 10 goluri a marcat în sezonul trecut în cele 34 de meciuri disputate la Dinamo și „U” Cluj și a reușit 4 pase de gol

Ovidiu Herea
26 de ani

ª Contract până în 2012 cu Rapid
ª 6 goluri a reușit în cele 17 meciuri adunate în acest sezon și două pase de gol
ª 11 goluri a marcat în sezonul trecut în cele 31 de partide bifate, reușind și cinci pase de gol

Alexandru Chipciu
22 de ani

ª Contract până în 2015 cu FC Brașov
ª 4 goluri marcate în 13 meciuri din acest sezon, plus un „assist”
ª 3 goluri a marcat în cele 31 de partide susținute în sezonul trecut și a reușit cinci pase de gol


2 meciuri are până acum Alexandru Chipciu la echipa națională. A fost titular cu San Marino și a intrat în repriza a doua cu Grecia

Chipciu are contract cu noi până în 2015. Singurul care poate decide viitorul său e patronul Neculaie. Dar ar face față la Steaua fără probleme
Iosif Kovacs, președinte executiv FC Brașov

Steaua e dispusă să-l ia pe Chipciu și în coproprietate, așa cum a procedat ultima oară cu Mihai Costea

Nu vreau să mă laud singur, dar sunt pregătit să fac față la echipa națională. Aici sunt foarte mulți jucători de valoare și e mai ușor și pentru mine
Alexandru Chipciu, mijlocaș România


„Săgeată” către Răzvan Lucescu?

Alexandru Chipciu e dorit de trei echipe din Liga I, Steaua, Dinamo și Rapid. În Giulești a fost aproape să ajungă, dar acum șansele sunt minime de când e Răzvan Lucescu acolo. Ioan Neculaie a bătut un apropo subtil vizavi de grija pe care Lucescu jr i-a purtat-o acestui jucător. „Chipciu e un jucător căruia trebuia să i se dea credit mai devreme, dar unele persoane au preferat să-l împrumute prin ligile inferioare”. În mandatul lui Răzvan la FC Brașov, Chipciu a fost cedat la Forex.

Publicat: 17 11. 2011, 08:43
Actualizat: 17 11. 2011, 08:45