Îl ia Rednic pe Teja la Dinamo? Anunțul făcut de antrenorul „câinilor”: „A venit și o să mai vină”

Redactor:
Daniel Anghel
Îl ia Rednic pe Teja la Dinamo? Anunțul făcut de antrenorul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Teja (40 de ani) și-a încheiat aventura la FCSB, echipă pe care a preluat-o la finalul anului trecut, după ce Gigi Becali l-a demis pe Nicolae Dică. Mircea Rednic (57 de ani) spune că nu mai poate colabora cu fostul tehnician al vicecampioanei pe plan intern.

Dacă ar prelua o echipă din străinătate, Rednic îl poate lua în staff-ul său și pe Teja: „Mihai nu mai poate să fie asistentul meu, în România. În străinătate, el a venit și o să mai vină, dacă s-ar putea să plec eu peste doi ani. Mihai a demonstrat că este un antrenor foarte bun. Îmi pare rău că nu a reușit”, a spus Mircea Rednic, în cadrul unei conferințe de presă.

Dinamo, Petrolul, Mouscron și Standard Liege sunt cluburile la care Teja a fost secundul lui Mircea Rednic. De asemenea, Teja a mai colaborat și cu Daniel Isăilă la Astra.

15 meciuri a strâns Teja pe banca celor de la FCSB, echipă pe care a preluat-o la finalul anului trecut, după ce Becali l-a demis pe Nicolae Dică. Nouă victorii, cinci rezultate de egalitate și o înfrângere este bilanțul vicecampioanei cu Teja pe banca tehnică.

Universitatea Cluj, Dinamo, Pandurii Târgu-Jiu și Gaz Metan sunt echipele pe care le-a mai antrenat Teja din posutra de principal.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"Tricolorul" care l-a dezamăgit pe MM Stoica după România - Bosnia: "M-a şocat, nu am crezut că se poate schimba…
Transformarea șocantă a Ancăi Badiu, fosta solistă a trupei Class! Pe vremuri era una dintre cele mai frumoase artiste
Transformarea șocantă a Ancăi Badiu, fosta solistă a trupei Class! Pe vremuri era una dintre cele mai frumoase artiste
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Beneficiul surprinzător pe care URINA de balenă îl aduce pentru ocean!
Beneficiul surprinzător pe care URINA de balenă îl aduce pentru ocean!
Cum arată sora cea mare a lui Octavian Popescu. Andreea întoarce toate privirile
Cum arată sora cea mare a lui Octavian Popescu. Andreea întoarce toate privirile
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată de acasă
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată…
Taxa care se introduce din 2026. E ordin de la UE. Devine obligatoriu și în România
Taxa care se introduce din 2026. E ordin de la UE. Devine obligatoriu și în România
O profesoară măritată de 31 de ani i-a forțat pe elevi să facă orgii cu ea și să poarte măști
O profesoară măritată de 31 de ani i-a forțat pe elevi să facă orgii cu ea și să poarte măști…
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×