Argentinianul Juan Bauza (25 de ani), aripa dreapta a lui FC U Craiova, a luat ochii oamenilor din fotbalul românesc datorită evoluțiilor foarte bune din ultima vreme.
Fotbalistul a ajuns la trupa lui Adrian Mititelu de la FK Miercurea Ciuc, sub formă de împrumut, la începutul acestui sezon. Patronul lui FC U Craiova trebuie să bage mâna în buzunar dacă-și dorește să-l păstreze pe Bauza și-n sezonul viitor.
Valentin Suciu, antrenorul celor de la Miercurea Ciuc, a vorbit cu ProSport despre jucătorul pe care l-a pregătit la formația din Liga 2 și anunță că oltenii au prioritate în ceea ce privește transferul.
„Îl urmăresc și eu cu mare interes pe Bauza la FCU. Eu il cunosc foarte bine, deoarece l-am antrenat, și eram sigur că el va confirma la Liga 1. Este un jucător letal, iar dacă îi dai libertate de mișcare pe teren și găsește spații este foarte periculos. Napoli i-a găsit foarte bine poziția pe teren. Bauza are viteză, tehnică și execuții spectaculoase, cele pe care le-ați și văzut până acum. Însă, sunt conștient că nu se va mai întoarce la noi.
El este împrumutat la FCU, iar dacă domnul Mititelu va activa clauza de transfer definitiv, atunci Craiova are prioritate. Și sunt convins că domnul Mititelu îl va transfera definitiv, chiar dacă el este probabil dorit acum și de alte echipe”, a spus Valentin Suciu pentru ProSport.
Adrian Mititelu a plătit pentru împrumutul lui Bauza 50 de mii de euro, iar pentru a activa clauza de transfer definitiv trebuie sa dea încă 150 de mii de euro celor de la Miercurea Ciuc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER