Îl pierde Timișoara pe Contra? **”Nu știu dacă mai rămân din vară”

Timișoara l-ar putea pierde din nou pe Cosmin Contra.
Înțelegerea dintre cele două părți expiră în vară, iar jucătorul
spune că n-a luat nicio decizie în privința viitorului său la
echipa de pe Bega. Contra susține că, până acum, nu i s-a propus
prelungirea contractului, însă spune că va avea o discuție cu
Marian Iancu în urma căreia va lua o decizie.

„Nu am luat încă nicio decizie dacă rămân. Mai sunt trei
sătămâni, avem timp de gândire. Nu depinde decizia mea de locul
ocupat în clasament. Sigur vom juca cel puțin în Liga Europa, ca să
jucăm în preliminariile Ligii Campionilor depinde doar de noi. Nu e
urât dacă va fi doar Liga Europa, pentru că acum patru sau cinci
ani echipa asta era în ruină, iar acum ne-am obișnuit cu binele. Nu
știu dacă rămân, depinde și de discuția pe care o voi avea cu
Marian Iancu, poate că nu se vor baza pe mine sezonul viitor. N-am
avut încă ofertă de la conducere ca să spun că trebuie să mă
gândesc la ce trebuie să decid”
, a precizat Cosmin
Contra.

Publicat: 27 04. 2010, 20:07
Actualizat: 27 04. 2010, 20:12