Atacanții Științei l-au scos din sărite pe Pițurcă cu ineficiența lor (au înscris, împreună, cinci goluri). Soluția pentru retur: Raul Rusescu (foto), fotbalist pe care antrenorul a pus ochii.
Complet nemulțumit de atacanții pe care îi are la dispoziție, Victor Pițurcă (foto mic) vrea „sânge proaspăt” în ofensivă din retur și și-a fixat deja prima țintă pentru perioada de transferuri din iarnă. Managerul Științei și-l dorește în Bănie pe Raul Rusescu, vârful de 22 de ani al Unirii Urziceni. Atacantul fostei campioane se încadrează perfect profilului de fotbalist căutat în Bănie: e oltean, e tânăr și nu are fixată o sumă de transfer exorbitantă.
Pe deasupra, Rusescu nu ar avea nici pretenții salariale peste ceea ce oferă Știința. Din contră, salariul său de la Unirea este în acest moment de sub 60.000 de euro pe an, de două sau chiar trei ori mai puțin decât câștigă majoritatea atacanților Științei.
Cântă imnul Craiovei în cantonamente!
Coechipierii lui Rusescu de la Urziceni au dezvăluit pentru ProSport amănunte inedite despre atacant. Născut la Rm. Vâlcea, acesta este un fan înrăit al Universității, manifestându-și, fără niciun fel de rețineri, simpatia pentru Știința. „Îl apucă așa, deodată… zici că e nebun! Începe din senin să cânte imnul Craiovei! Sau, când îl aude undeva, începe și el să-l fredoneze. Se interesează de rezultatele Craiovei când suntem prin cantonamente sau la antrenament”, a spus un campion al României cu Unirea Urziceni.
48 de meciuri a jucat Raul Rusescu pentru Unirea Urziceni
17 goluri a marcat Rusescu până acum în Liga I
Dorel stoica a scăpat de litigiul cu Știința
La mai bine de o lună de la revenirea la Universitatea, Dorel Stoica (foto) a primit o veste bună. La cererea expresă a lui Victor Pițurcă, litigiul mijlocașului cu Știința va fi stins oficial astăzi. Dacă procesul ar fi continuat, iar Craiova ar fi avut câștig de cauză, Stoica ar fi trebuit să plătească un milion de euro despăgubiri pentru că a semnat cu alt club din Liga I.
Wobay, egalul Africii de Sud
Internaționalul leonez al Universității, Julius Wobay (foto), a obținut un rezultat mare cu naționala țării sale în preliminariile Cupei Africii pe Națiuni 2012, 0-0 pe teren propriu cu Africa de Sud. Wobay a fost titular pentru Sierra Leone se află în grupa G a preliminariilor CAN 2012, alături de Niger, Egipt și Africa de Sud.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER