„Îl rog pe Copos să mă schimbe! **Un antrenor de top îi va cere salariu mare și transferuri bune”

Redactor:
Gigi Stancu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Manea este dezamăgit de înfrângerea suferită de Rapid în
fața Astrei (0-1), dar crede că n-a fost decât un accident și că,
dacă giuleștenii nu pierd la Vaslui, vor prinde un loc de Europa
League.

Domnule Manea, cum ați suportat înfrângerea cu
Astra?

De nervi, n-am dormit un minut în toată noaptea de după meci! Nu
m-am gândit niciodată că putem pierde această partidă.

Dar ce s-a întâmplat, de fapt?
N-am reușit să-i motivez pe jucători înainte de acest meci. Veneam
după victorii importante și i-am văzut prea relaxați la
antrenamente. Le-am spus să se concentreze, că ăsta chiar e un meci
foarte greu, dar nu m-au crezut. Îmi ziceau: „Stai liniștit, Nea
Nae, îi rupem!”, și uite că am pierdut.

Se aude că domnul Copos vă caută
înlocuitor…

Chiar îl rog! Eu n-am ținut niciodată de scaun, am vrut doar să
ajut echipa să rămână sus într-un moment foarte greu, și până acum
sunt în grafic. Las oricând locul altcuiva, dar sunt curios cine
vine în asemenea condiți. Un antrenor mare îți cere salariu mare și
transferuri bune și la timp. Eu n-am avut nici rezerve la anumite
meciuri! Să nu mai zic de problemele pe care ni le creează unii cu
Varga și Bălan.

La Vaslui e un meci decisiv pentru Europa
League?

Cam da. Cine pierde riscă să iasă din primele șase locuri, care duc
în Europa. Eu cred că, dacă venim neînvinși de la Vaslui, echipa
își va reveni și vom prinde un loc de Europa League. Un lucru e
cert, vom juca altfel în această deplasare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Se verifică banii numerar. Statul a pus limită la cash. Românii, obligați să justifice tot la ANAF
Se verifică banii numerar. Statul a pus limită la cash. Românii, obligați să justifice tot la ANAF
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×