Îl sare pe Mureșan!** Bakary Sare e văzut de Ioan Andone ca primă variantă pentru postul de închizător la CFR
Odată cu revenirea lui Ioan Andone, mijlocașul Gabi Mureșan (foto, 30 de ani) pare că va ieși din nou din prima echipă a CFR-ului, lucru care nu s-a mai întâmplat de la precedentul mandat al tehnicianului pe banca grupării din Gruia.
De când a plecat Andone de la CFR, în toamna anului 2008, Gabi Mureșan a fost titular indiscutabil la ceilalți antrenori pe postul de închizător. Trombetta, Uhrin, Conceicao, Mandorlini, Cârțu, Minteuan și Costa își creionau mereu primul unsprezece în jurul lui Mureșan, pe care l-au folosit ca mijlocaș defensiv. Andone a fost singurul antrenor care nu l-a folosit constat pe Mureșan la CFR, iar acest lucru pare că se va repeta în finalul acestui sezon. Internaționalul român a fost utilizat la Ploiești pe postul de fundaș central, în lipsa lui Piccolo, iar la închidere a fost trimis ivorianul Sare, care nu jucase niciun minut până atunci.
Africanul s-a achitat foarte bine de sarcinile defensive trasate de „Fălcos” și i-a intrat la inimă tehnicianului.
„Am fost foarte mulțumit de cum a jucat Sare, poate deveni un fotbalist important pentru echipă. El poate juca 30 de meciuri pe sezon fără probleme”, l-a gratulat Andone. La meciul cu Chiajna, antrenorul vrea să joace cu un singur mijlocaș defensiv, Sare, iar Mureșan va fi rezervă.
Sare, marfă mai bună de export
Gândirea lui Andone e și pe placul șefilor din Gruia. Aceștia au încercat de mai multe ori să îl cedeze pe Mureșan în China sau Rusia, dar mijlocașul a refuzat să plece. Paszkany și Iuliu Mureșan consideră că mijlocașul român a ajuns acum la cota sa maximă, având un preț de vânzare de aproximativ un milion de euro. În plus, conducătorii din Gruia consideră că Sare poate fi o marfă foarte bună de export pe viitor. La numai 21 de ani, ivorianul are deja 14 partide jucate în cupele europene pentru Anderlecht și Rosenborg.
„Treaba mea e să mă pregătesc și să fiu gata când se va apela la mine. Sper să luăm titlul împreună cu domnul Andone”, Gabi Mureșan,
mijlocaș CFR
Kapetanos, în tribună cu Chiajna
Grecul Kapetanos nu a fost recuperat și nu va fi inclus de Andone în lotul pentru Chiajna. „Medicii mi-au spus să nu îl forțez”, a explicat tehnicianul, care vrea un stadion plin duminică seara. „Meci de 3 puncte pentru noi, altă variantă nu avem. Îmi doreasc să fie stadionul plin, să avem atitudine, dăruire, agresivitate, viteză și să înscriem goluri”, a mai zis Andone. CFR va acorda la meciul de duminică 2.000 de bilete gratuite elevilor.
22 de partide a jucat Mureșan în precedentul mandat al lui Andone la CFR, care a însumat 40 de meciuri în Liga I. Mijlocașul a fost titular în doar 12 și a prins numai 9 meciuri ca integralist