Zilele lui Florin Costea la Steaua sunt numărate și, mai mult ca sigur, returul îl va găsi pe acesta la o altă formație. Vasluiul este acum în pole-position pentru obținerea semnăturii atacantului stelist, iar patronul Adrian Porumboiu e convins că mutarea se va dovedi extrem de profitabilă. Fotbalistul pentru care Universitatea Craiova cerea acum nici două sezoane peste 3 milioane de euro va fi cumpărat acum pentru „o sumă modică”.
Porumboiu a dezvăluit că Gigi Becali i-a propus să-l cumprere și pe Mihai Costea, dar că a refuzat.
„Florin Costea e un jucător valoros și atât! Nu pot spune că îl vreau atât de tare. Eu cred că are calitate. Nu pot să cred că un jucător de patru, cinci milioane a ajuns așa de slab. Înainte de a se accidenta a dat niște goluri și a avut execuții de jucător de clasă. Eu cu Gigi m-am înțeles, dar nu am vorbit cu jucătorul.
E vorba de o sumă modică, omul nu a dorit să faca o afacere din asta. Cred că la Florin Costea e treabă de adaptare, e jucător de națională, de superclasă. Nu are sens să îi mai faci vreun control medical, el e refăcut, dar are nevoie de jocuri în picioare și să își recapete încrederea.
Mi-a fost propus și Mihai. Și Mihai e foarte bun, dar Florin e stofa mult mai de calitate. Opinia lui Sorin Cîrțu nu trebuie să fie ignorată și, dacă el a spus că niciodată nu poți face treabă cu amândoi, atunci ei trebuie tinuți departe unul de altul. Pentru mine e de preferat să își vadă fiecare de echipa lui. Eu țin cont de părerea unuia ca Sorin Cîrțu„, a declarat Adrian Porumboiu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER