„Îl vreau pe Marius Niculae”
„Puriul” a analizat jocul cu Grenoble, l-a desființat pe Galliquio pentru gafele sale și a vorbit despre transferurile pe care le mai pregătesc alb-roșiii, anunțând că vor mai veni maximum trei jucători. Borcea a venit deja în țară, iar Rednic va ajunge azi, cu o zi mai devreme, special pentru a discuta cu „Nicu“
Cum a fost jocul cu Grenoble?
Important este că nu am pierdut. Am vrut să menajez câțiva jucători care aveau unele probleme și îmi era frică de această partidă, pentru că știu cum este la final de turneu, toată lumea se gândește la plecarea acasă.
Sunteți mulțumit de prestația echipei?
Avem echipă. Nu există listă neagră, nimeni nu pleacă, chiar dacă vor mai veni doi sau trei fotbaliști. În viață, jucătorii trebuie să înțeleagă că ți se oferă șansă o dată sau maximum de două ori să joci la Dinamo. Una e să joci la Dinamo, alta e să joci la o echipă de mijlocul clasamentului.
Vă referiți la cineva anume?
M-am supărat pe Galliquio și l-am schimbat, cu atitudinea asta a lui o să rămână la Dinamo II. L-am luat aici, nu a avut nicio ofertă. În meci a dat 12 pase și zece au fost la adversar, iar golul s-a luat tot din cauza lui. Să înțeleagă toți că în tricoul lui Dinamo trebuie să transpiri. De la mijloc încolo am soluții… să înceapă dracului odată campionatul ăsta!
Spuneați că mai aveți nevoie de câțiva jucători.
Din toate listele care au apărut cu cei care vin la Dinamo, Kiriță, Contra, Florentin Petre și toate celelalte nume, eu îl vreau doar pe Marius Niculae. Avem experiență în atac, avem viteză, dar vreau și forță. Când o să vină Marius Niculae, o să fiu liniștit.