„Îl vreau pe Tănase, dar e greu de luat!** Dau maxim un milion pe el!”

Retrogradarea formației FC Argeș în Liga a II-a a readus în discuție transferul lui Cristian Tănase la Steaua. Formațiile interesate ar putea profita de situația piteștenilor pentru a obține un preț mai bun, însă Gigi Becali nu crede că proaspătul internațional ar putea ajunge în Ghencea. "Îl vreau, dar e greu de luat! Dau maxim un milion pe el", spune Gigi, convins că trupa antrenată de Ionuț Badea nu se va mulțumi cu o sumă atât de mică pentru mijlocaș.

"Sunt interesat de Tănase, dar e greu de luat. Mai mult de un milion nu dau pe el. Normal că îl vreau, cine nu l-ar vrea?! Orice antrenor și-ar dori să aibă un asemenea jucător. Nu am discutat cu cei de la FC Argeș pentru el", a declarat Becali la gsptv.

Nici Cristi Tănase nu pare foarte convins că patronul Cornel Penescu își va reduce pretențiile și spune că ar accepta să mai joace un sezon pentru FC Argeș. "Dacă va veni o ofertă la club, aș vrea să mi se dea drumul, dar sunt șanse să rămân și în sezonul următor dacă ofertele nu vor fi avantajoase."

Publicat: 09 07. 2009, 17:16
Actualizat: 09 07. 2009, 17:46