Ilie a cerut întăriri, șefii lucrează pentru el! Un atacant de perspectivă de la Inter Milano e pe lista Stelei! Și portarul unei rivale e în vizor
Ilie Stan și Helmut Duckadam au afirmat că Stelei îi mai trebuie un atacant și un portar în perioada următoare. Două variante propuse roș-albaștrilor sunt Denis Alibec și Eduard Stăncioiu.
Cu toate că la ora actuală în lotul roș-albaștrilor se află trei goalkeeperi, este foarte probabil ca în această iarnă Ciprian Tătărușanu să se transfere în sfârșit la o echipă din străinătate. Oficialii iau în calcul și această posibilitate, iar un posibil înlocuitor al titularului echipei naționale ar putea fi Eduard Stăncioiu. „Nu e cazul să ne grăbim. Momentan, Tătărușanu se află la Steaua, dar în mod sigur va veni o zi când va trebui să se transfere în străinătate. Suntem conștienți de acest lucru. Stăncioiu ar putea fi o soluție bună pentru noi, este un portar cu experiență, dar trebuie să vedem dacă și el acceptă condițiile de la Steaua”, ne-a spus un oficial al Stelei.
De la Inter, sub formă de împrumut
Cât privește întărirea compartimentului ofensiv, există deja un nume pe lista oficialilor roș-albaștrilor: Denis Alibec. Fotbalistul formației Inter Milano, actualmente împrumutat în Belgia la Mechelen, ar putea îmbrăca din iarnă tricoul Stelei. „Alibec este un tânăr atacant de mare perspectivă, nu degeaba a ajuns la Inter. Ni s-a mai spus despre el și cu alte ocazii ale perioadelor de transferuri, dar din diferite motive nu a ajuns la Steaua. Vom vedea ce va fi și în această iarnă”, ne-a spus sursa respectivă.