Ilie are CV de Steaua
Chiar dacă mulți contestă abilitățile de antrenor ale lui Ilie
Dumitrescu, acesta pare capabil să conducă o echipă ca Steaua, dacă
luăm în considerație
CV-ul său. Acesta este unul impresionant și mult mai bogat decât
al altora în momentul în care au ajuns în Ghencea.
Ilie Dumitrescu vine la Steaua după o pauză de mai bine de un an
în cariera de antrenor. Deși are doar 41 de ani, cartea sa de
vizită cuprinde mai multe nume cu rezonanță. În plus, a antrenat
mai mult în Grecia decât în România. În 2004 a pregătit-o pe AEK
Atena, echipă la care evoluau mulți dintre jucătorii pe care echipa
ateniană i-a dat Greciei pentru turneul final al lui Euro 2004.
Elenii aveau să câștige acel European. În 2006, Ilie a antrenat-o
și pe PAOK Salonic, un alt nume greu din Grecia.
Nu
crede că Steaua e o pălărie prea mare
Astfel, deși e contestat de mulți pentru că a preluat Steaua în
actuala conjunctură, Ilie are o carte de vizită mai impresionantă
decât majoritatea celor care au antrenat în Ghencea de când clubul
a intrat în „era Gigi Becali”. Ilie li s-a confesat apropiaților că
este indignat de faptul că se induce ideea că nu ar putea conduce
Steaua după ce a pregătit campioni europeni și a activat într-un
campionat pe care îl consideră mai puternic decât cel al României.
Spre comparație, Zenga sau Olăroiu, în momentul în care au ajuns pe
banca tehnică a Stelei, erau mult sub Dumitrescu ca nume ale
echipelor pe care le-au antrenat.
Theodoros Zagorakis, Vasilis Tsiartas, Mihalis Kapsis,
Kostas Katsouranis, Vasilis Lakis sunt jucătorii antrenați de Ilie
Dumitrescu care au devenit campioni europeni în 2004