Ilie Balaci încurajează Știința: „Aurică, fără frică!”
Ilie Balaci s-a autodeclarat un suporter al Universității și
nimic mai mult. Ca orice susținător, așteaptă cu nerăbdare startul
de sezon, care speră să fie unul pozitiv pentru olteni, deși
Universitatea întâlnește un adversar „tare”, CFR Cluj.
Mâine (n.r. – azi) începe noul sezon. Poate
Universitatea să debuteze cu dreptul?
Să sperăm că va obține un rezultat pozitiv cu CFR Cluj, ca să
înceapă bine noul campionat.
Aurică Țicleanu spunea că s-ar mulțumi și cu un rezultat
de egalitate…
Și îi dau dreptate. Numai noi plecăm cu ideea că, dacă facem egal
acasă, am pierdut două puncte. Italienii, care sunt de patru ori
campioni mondiali, spun că orice punct e bun.
Ultimul meci dintre cele două echipe a fost urmat de un scandal.
Credeți că a fost un joc aranjat?
Dacă erau vorbiți, nu așteptau până în minutele de prelungire, nu
riscau atât. Dacă fluiera arbitrul mai devreme, ce făceau? Părerea
mea e că a fost un meci corect, care s-a disputat numai și numai pe
teren.
„Suporterii din
Craiova sunt mai «răi»”
Are Universitatea forța necesară să câștige cu CFR
Cluj?
Nu știu în detaliu lotul Universității, dar rămân la convingerea că
are jucători de un nivel foarte bun. Acum să vedem și cum vor juca.
Sper că fără emoție, fără frică, deși nu e ușor să joci în fața
campioanei, o echipă care a câștigat trei trofee în ultimul
an.
Este CFR avantajată de faptul că nu joacă la
Craiova?
Ei cu siguranță știu că se joacă pe teren neutru. Universitatea o
să aibă suporteri, atmosfera va fi sută la sută cu Știința, îi știu
bine pe oamenii de la Severin, dar parcă nu au răutatea celor de pe
„Ion Oblemenco”. Acolo s-a creat mereu o atmosferă de vis, lucru
care a ajutat echipa de foarte multe ori.
Sperați într-un sezon mai bun al
Universității?
Mai rău decât cel care a fost nu cred că se poate, altfel am cădea
într-o altă grupă valorică și refuz să cred că Universitatea poate
retrograda. Dar vreau să cred că va fi un an mult mai bun.
„Nu cred că e un meci al revanșei pentru Universitatea,
e un meci în care ambele echipe vor să câștige, să înceapă cu
dreptul”, Ilie Balaci
1 an a trecut de când Ilie Balaci
nu mai deține nicio funcție oficială la Universitatea Craiova
347 de meciuri a disputat Ilie
Balaci în Liga I, 285 dintre ele fiind în tricoul Universității