Ilie Dumitrescu e categoric: „Mă simt foarte bine la Digi și aici voi rămâne! N-am avut nicio discuție cu Gigi Becali pentru a merge antrenor acolo”
- „Mă simt foarte bine la Digi și aici voi rămâne!”, a spus Ilie Dumitrescu, analist la Digisport, în această seară, în cadrul unei emisiuni care prefața Viktoria Plzen – FCSB, returul dublei din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
Discuția a fost generată de întrebarea moderatorului Radu Naum, care l-a chestionat pe fostul mijlocaș stânga din Ghencea pe tema unei eventuale veniri pe banca tehnică a formației latifundiarului George Becali. Jurnalistul a făcut referire la o discuție ce avusese loc chiar în studioul postului deținut de miliardarul Zoltan Teszari.
Vizibil deranjat de traiectoria discuție, Dumitrescu a parat elegant: „Cred că acest post știa primul dacă eu am avut o discuție cu Gigi. Nu este conform cu realitatea, nu e normal să se discute despre asta înainte de un meci atât de important. Acest joc e un prilej extraordinar pentru Nicolae Dică. Eu nu am vorbit cu Gigi Becali și nu am avut nicio discuție cu el pe tema asta. Mai primesc câte un mesaj de la Gigi Becali la modul de ce se discută prin emisiune. Dar cu Gigi Becali nu am discutat niciodată pe tema asta: să fiu antrenor la Steaua„, a spus Ilie Dumitrescu la Digisport.
FCSB întâlnește miercuri, de la 21:15, în deplasare, Viktoria Plzen, în manșa a doua a turului al treilea din Liga Campionilor. În tur, pe Național Arena, elevii lui Nicolae Dică au remizat, scor 2-2. Partida e transmisă de TVR 1 și liveblog pe www.prosport.ro.