Desele reacții nervoase pe care le are în timpul meciurilor i-au atras lui Dan Petrescu și criticile prietenului Ilie Dumitrescu.
Fostul atacant al naționalei României e prieten foarte bun cu antrenorul de la CFR Cluj, dar acest aspect nu l-a împiedicat pe Dumitrescu să-i spună, atât în particular cât și public, că modul în care se comportă pe marginea terenului nu-i face cinste. Recunoscut pentru gesturile largi pe care le face, Dan Petrescu i-a atras atenția lui Ilie Dumitrescu prin comportamentul de la meciul cu Viitorul, când echipa sa conducea cu 2-0 la Ovidiu.
Marți seară, Dumitrescu a vorbit despre ce-l deranjează: „Când l-am auzit, nu mi-a venit să cred! Ă‚sta nu e Petrescu. El a fost plecat din România și când a revenit a intrat exact în zona asta, a problemelor de arbitraj. Eu nu am crezut că pot să îl văd pe Petrescu așa cum l-am văzut la meciul cu Viitorul, la 2-0 pentru el. I-am și spus. Are un comportament care nu îl reprezintă. El e un profesionist desăvârșit, se gândește 24 de ore la fotbal. Dar nu poți să ai ieșirile astea. Nu spun că a înnebunit, dar nu se poate așa ceva. Cu siguranță că nu a înnebunit, dar trebuie să se cenzureze”, a declarat fostul atacant, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER